De azi

Controale și amenzi zilnice pentru firmele ISPA care nu asfaltează străzile pe care le-au stricat

➢ În cazul în care sancționații nu-și vor achita amenzile, contravaloarea acestora va fi reținută din plățile finale la care aceștia au dreptul > Lucrătorii Poliției Rutiere și ai Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu vor prescrie, de asemenea, sancțiuni pe aria lor de competență
 

Începând de astăzi, Primăria Suceava trece la represalii împotriva firmelor TMUCB și Pfeiffer, executante în cadrul Programului ISPA de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare. Măsura este urmare a faptului că societățile constructoare în cauză nu și-au făcut treaba, neaducând la starea inițială carosabilul afectat de săpăturile la infrastructura subterană. Termenele din graficele stabilite pentru repararea străzilor au fost încălcate în mod repetat și, cu toate că stațiile de preparare a asfaltului au intrat în funcțiune, constructorii ISPA încă nu au demarat remedierea stricăciunilor. La comandamentul de ieri, de la sediul primăriei, edilul-șef Ion Lungu i-a avertizat pe responsabilii din program că, în caz de neconformare, începând de astăzi, inspectorii executivului vor ieși în teren și vor aplica amenzi de până la 2500 de lei pe zi pentru executanții care nu au utilaje de asfaltare la fața locului. Lungu a pus în vedere că va trimite adrese oficiale și Poliției Rutiere, și Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu, lucrătorii celor două instituții urmând a prescrie sancțiuni pe aria lor de competență. „Vă spun pentru ultima dată: stațiile de asfalt sunt pornite, iar de miercuri, la prima oră, inspectorii noștri vor merge zilnic pe teren. Dacă nu vă vor găsi la lucru, la asfaltare, veți fi amendați zi de zi, până «crapă calul» sau se întâmplă ceva. Nu este o chestiune de orgoliu, o ambiție personală, nu vă ameninț, însă nu mai avem unde să întoarcem. Vorbim de jumătate de an despre readucerea terenului la starea inițială. A fost o iarnă lungă, o primăvară capricioasă, au trecut sărbătorile de Paște, însă văd că tot nu s-a trecut la treabă”, s-a adresat șeful administrației locale reprezentanților firmelor constructoare. Primarul Ion Lungu a ținut să menționeze că, în cazul în care sancționații nu-și vor achita amenzile, contravaloarea acestora va fi reținută din plățile finale către constructori. Lucrările din cadrul Programului ISPA trebuiau încheiate la finele lui decembrie 2010, însă din cauza întârzierilor a fost obținută o prelungire a execuției până la 30 iunie 2011.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: