Pădurar băgat în spital de doi ciobani din Cacica

➢ În cinci ani, procurorii au cercetat 9 plângeri de agresiune formulate de silvicultori bătuți în pădure, dar nimeni nu a fost condamnat
 

Un pădurar, lucrător în cadrul Ocolului Silvic Solca, se află internat de 3 zile la Spitalul Municipal Gura Humorului, după ce, în după-amiaza zilei de 29 aprilie, a fost bătut cu bâtele, în timp ce-și făcea serviciul. Autorii agresiunii, doi indivizi din Cacica. “Pădurarul Gheorghe Boloca, în timp ce-și exercita atribuțiunile de serviciu în fondul forestier în scopul prevenirii tăierii ilegale de arbori a fost ultragiat de doi cetățeni din Cacica, Nicanor Boloca (niciun grad de rudenie cu victima) și Ionuț Șudacov. Lucrătorul forestier a fost găsit în pădure, plin de sânge, acuzând dureri puternice la cap și membrele superioare. Au fost sesizate Ocolul Silvic și Postul de Poliție Cacica, iar Direcția Silvică Suceava a înaintat plângere penală în acest sens Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului”, a declarat Cezar Tulbure, șeful Biroului Pază din Cadrul Direcției Silvice Suceava. Nu se cunosc deocamdată, cu exactitate, împrejurările care au dus la agresarea pădurarului OS Solca, dar se pare că acesta a deranjat cu prezența pe cei doi indivizi, care dețin o stână de oi în zona verificată de Gheorghe Boloca. Cert e că ceva n-a funcționat amiabil și ciobanii au scos bâtele. Reprezentantul DS Suceava susține că violențele împotriva personalului silvic la care apelează diverși indivizi prinși la furat lemn sau a căror prezență în pădure nu se poate justifica într-un mod firesc, reprezintă o problemă complicată, un aspect cenușiu al muncii de silvicultor, dar care apare din păcate cu destulă frecvență în ultimii ani. Tot din păcate, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru aceste fapte. 9 silvicultori bătuți “la locul de muncă” și nicio condamnare pentru agresori Din anul 2007 până în prezent, 9 lucrători silvici au fost bătuți în timp ce-și exercitau atribuțiunile de serviciu. Cel de-al 10-lea este cel al cărui caz a fost prezentat mai sus, aflat în cercetarea polițiștilor și a procurorului de la Parchetul Gura Humorului. În anul 2007 procurorii au avut spre cercetare cazurile de ultraj împotriva a doi lucrători silvici, Duțu Loghin, de la OS Pătrăuți, și Marius Cucoș, acesta din urmă chiar tehnician în cadrul Biroului Pază al Direcției Silvice Suceava. În 2008, au fost înaintate procurorilor încă trei plângeri, referitoare la agresarea altor trei pădurari – Nelu Grosu, de la OS Marginea, Dumitru Lupașcu, de la OS Vama, și Nelu Lupășteanu, din cadrul OS Solca. 2009 a fost un an bun, pentru că doar un singur silvicultor a pățit-o în timp ce-și făcea serviciul, fiind vorba de pădurarul Nelu Grosu, din cadrul OS Marginea. În 2010, pe masa procurorilor au ajuns din nou trei plângeri, formulate de Direcția Silvică Suceava împotriva unor persoane care i-au lovit pe pădurarii Duțu Florea, de la OS Pătrăuți, Ioan Todosi, de la OS Solca, și Gavril Gemănar, de la OS Frasin. Prin ce concurs de împrejurări, nu se știe, dar niciuna dintre persoanele care au fost cercetate pentru diferite violențe asupra silvicultorilor nu a răspuns penal pentru fapta sa, toate anchetele procurorilor având o singură soluție: “neînceperea urmăririi penale”. Se poate trage concluzia că uniforma verde nu intimidează mereu hoțul de lemne sau ciobanul agresiv ce nu ezită să pună mâna pe par. Și asta chiar dacă Ordonanța de urgență nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic stipulează la art. 41 – (1) “Infracțiunile prevăzute în Codul penal la art. 180 – lovirea sau alte violențe, art. 181 – vătămarea corporală, art. 182 – vătămarea corporală gravă, art. 183 – lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, art. 184 – vătămarea corporală din culpă și la art. 189 – lipsirea de libertate în mod ilegal, săvârșite asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, se sancționează cu pedepsele prevăzute de lege, ale căror limite se majorează cu jumătate din cuantumul acestora”. O dorință veche și speranță puternică păstrează însă șeful “Pazei” de la Direcția Silvică. “Dacă agresorii vor fi trași la răspundere pentru faptele lor, cu atât silvicultorii ar fi mai încrezători în ceea ce fac. Dacă sunt însă lăsați în continuare să ultragieze personalul silvic, aceștia din urmă continuă să aibă o meserie riscantă și până la urmă facem rău pădurii”, a încheiat Cezar Tulbure.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: