Bogdănești

Resfințirea Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt”

 

Duminică, 1 mai, va avea loc la biserica parohială “Pogorârea Duhului Sfânt” din Bogdănești, slujba arhierească de resfințire a bisericii. Ea va fi oficiată de un sobor de preoți și diaconi, avându-l în frunte pe ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Preotul paroh Marcel Ursuțu ne-a informat că vor fi aduse spre închinare, cu acest prilej, Sfintele Moaște de la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, iar toți cei care vor participa la Sfânta Liturghie vor trece prin Sfântul Altar și se vor închina la Sfânta Masă. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de corul “Bogdana”, condus de cântărețul Mihai Airinei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: