Oprescu (București), împotriva lui Olarean (Rădăuți)

> O pască gigantică se pregătește, azi, în Capitală > Dacă recordul din 2009 al Rădăuților va cădea, primarul Aurel Olarean anunță că va încerca să facă una și mai și
 

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, și-a propus, pentru această perioadă a anului, stabilirea unui nou record mondial, prin realizarea unei păști gigantice, care să aibă diametrul de 9 metri, inițiativă ce pare a detrona rezultatul obținut în urmă cu doi ani, de primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olarean, care a primit certificatul pentru “Cea mai mare Pască”, în data de 9 aprilie 2009, din partea World Records Academy, pască ce avea diametrul de 2 metri. Potrivit publicației “Click”, echipa de la București, care se va ocupa de prepararea produsului gigant, va fi formată din 5 cofetari, coordonați de cunoscutul bucătar Horia Vîrlan, scopul principal urmărit fiind acela de a intra în Cartea Recordurilor, cu cea mai mare pască din lume. Acțiunea va debuta astăzi, de la ora 12, în parcarea Vitantis, acolo unde pasca urmează a fi expusă publicului, pe un suport special, în jurul orei 17. Conform Regulamentului Cărții Recordurilor, produsul va trebui distribuit în totalitate, echipa de la București estimând că pasca va fi împărțită în 500 de porții. Imediat după aceasta, imensul produs tradițional românesc va fi filmat, iar înregistrarea va fi trimisă la World Record Academy, pentru validare, informează sursa citată. Contactat telefonic și anunțat despre intenția pe care Sorin Oprescu o are în pragul Sărbătorilor Pascale, primarul rădăuțean Aurel Olarean a declarat: “M-ați luat prin surprindere. Anul acesta, nu mai avem timpul necesar pentru a răspunde unei astfel de provocări, însă, probabil, dacă bucureștenii ne vor «detrona», la anul vom lua inițiativa pentru a bate un nou record mondial. În urmă cu doi ani, am reușit să batem recordul, la vremea aceea, cu o pască ce avea diametrul de 2 m, lucrul acesta fiind recompensat de World Records Academy prin intermediul unui certificat ce poate fi vizualizat pe site-ul Primăriei Rădăuți”. Dacă pentru pasca de la Rădăuți s-au folosit 300 de ouă, 45 kg de brânză, 3 kg de stafide ș.a., pentru cea de la București, cantitățile vor fi mult mai mari. Conform aceleiași publicații menționate mai sus, se vor folosi: 30 kg de făină, 1,5 kg de drojdie de bere, 18 kg de zahăr, 12 litri de lapte, 300 de ouă, 45 kg de brânză de vaci, 3 kg de smântână, 6 kg unt, 1,2 kg coajă de lămâie și portocală, 6 kg de stafide și 3 kg de griș și sare. Tot în 2009, la nivelul județului Suceava, un uriaș ou ornamentat, amplasat în centrul municipiului reședință de județ, a fost omologat de World Record Academy ca fiind cel mai mare ou tradițional de Paște din lume, având o înălțime de 7,25 metri, diametrul de 4,6 metri și o greutate de 1,8 tone.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI