Despre zădărnicie

Cunoscut, important, Ion Beldeanu face parte dintre poeții care s-au impus în jurul anilor 70 și care nu au renunțat la poezie (sau la care poezia nu a renunțat), continuând să scrie și să publice constant și după 1990.

 

Cel mai recent volum al său se intitulează Dimineți fără glorie (poeme), Editura Opera Magna, Iași, 2011, și are o copertă realizată elegant de Vasilian Doboș, axată pe o pictură de Ion Grigore, semn și al unei prietenii, și al unei admirații constante a poetului pentru pictor. Cartea, dedicată ,,Copiilor mei, Ioana-Angela Beldeanu și Răzvan-Gabriel Beldeanu”, pare o carte scrisă chiar pentru ei, o carte despre tatăl lor, poetul. Ion Beldeanu, poetul, este spectator al propriei vieți, ,,precum într-o altă narațiune” (,,Realitatea”): ,,Încerc să accept ceea ce se întâmplă /ca și cum nu despre mine /ar fi vorba” (,,Să vezi cuvintele cum”), ,,trăiesc la marginea arenelor” (,,Descriere după natură”). Viața este comparabilă cu iarba, motivul ei invadând de altfel cartea (,,Iarba roșie îmi îneacă respirația” – ,,Descriere după natură”, ,,Ce frumos se aude iarba cum urcă” – ,,Iarba urcând”, ,,Iarba se coace încet” – ,,Nu există ieșire”, ,,iarba tace /așa cum nici piatra nu spune nimic” – ,,Așadar așteptând”, ,,numai iarba curge” – ,,Hohotul dimineții” ș.a.m.d.). Iarba crește și se trece jos, poezia în schimb pare ,,cunună”, chiar dacă ,,de cenușă” (,,Nu vei schimba”). ,,Cum se face poezia”? ,,…o zi învelită în întâmplări /ca o lamă subțire exact o lamă subțire /se cațără peste mine /«sunt poezia pe care o vei scrie» /scâncește și scrâșnește /Eu o aud și mă întreb ce să spun /despre inima mea /în care iată se înfig cuțitele /acestei îndoieli. //Cuvintele ies unul câte unul nedumerite, /nenumite.” Nu atât ironic, cu trimitere la palma sau urma piciorului lăsate de vedete în asfaltul proaspăt turnat, cât mai degrabă sumbru, Ion Beldeanu își simte propriul chip amprentă a străzii: ,,Înfățișarea mea de hidalgo /poartă amprentele străzii /peste care se perindă realitatea” (,,Inevitabila realitate”), ,,Înfățișarea mea amintește /amprentele asfaltului peste care /se perindă nenorocita de realitate” (,,Să vezi cuvintele cum”), ,,înfățișarea mea amintește /de amprentele străzii /peste care pendulează realitatea /nenorocita de realitate /ce nu mai trezește nici un interes” (,,Între ironie și aversiune”). Poetul, ,,cât mai aproape de realitate adică de moarte”, trăiește într-o lume în descompunere”, într-un „oraș putred de tristețe” – ,,Hohotul dimineții”, cu un cer ,,pătură putredă” – ,,Terasa sinucigașilor”, în ,,aerul puturos al fiecărei dimineți” – ,,De ce nu strigi?”, în care aude materia (și sentimentele) curgând: ,,Dezarmant curge neliniștea dimineții” – ,,Neliniștea dimineții”, ,,privește cum curge noaptea /clic, clic precum moartea” – ,,Numărând corăbiile eșuate”, ,,lasă să sune grăunțele melancoliei /clic, clic” – ,,Dar lasă să sune”. În ,,plictiseala Provinciei” – ,,Nevroze (2)”, în ,,melancolia Provinciei” – ,,Chiar pălăria”, cu ,,trenuri mohorâte” izbind dimineața – ,,Carte poștală”, poemele înseși ajung să se repete, să se reia aproape identic în structura cărții: ,,Scoică flămândă” reapare sub titlul ,,Concepte moarte”, ,,Oare gloria?”, cu titlul ,,Nu mai e nimic de inventat”, ,,Iarba urcând”, cu titlul ,,Catapeteasmă”, ,,Să vezi cuvintele cum”, cu titlul ,,Inevitabila realitate”, ,,Cont la speranță” și ,,Cine a închis?”, ,,Dar lasă să sune”, – cu același titlu. În această lume, în această viață în care doar ,,la douăzeci de ani /ai timp să aștepți viitorul /deși nu se poate exagera prea mult…” (,,Concepte moarte”), în care ,,O picătură de sânge sparge echilibrul /și totul e ca și cum /nimic nu s-a întâmplat” (,,Un loc vulnerabil”), Poetul mărește sentimentul zădărniciei cu mărturisirea: ,,Eu știu că nici o fericire /nu mă așteaptă la capătul poemului” (,,Eu știu”). Singura geană de lumină, și aceasta nesigură, mai mult clamată decât întrezărită, aparține morții: ,,Îmi spun totuși e dreptul tău /să intri într-o pădure de mesteceni /și să mori /acoperit de o palidă ninsoare” (,,E dreptul tău”). ,,Dimineți fără glorie” este cartea unui Ion Beldeanu cunoscut, în care însă tristețile, melancolia, scepticismul, sentimentul străvechi al deșertăciunii se regăsesc acutizate și nu o dată sfâșietor.