Exerciții de supraviețuire

Glumă (amară, până la urmă) în circulație. Cică la anul vine sfârșitul. Nu, nu sfârșitul crizei, dacă tot la așa ceva vă gândiți. Sfârșitul lumii. Sfârșitul lumii? Așa zic unii. Iar gluma, făcută după tipare publicitare (tot glumețe), sună cam așa: „În anul ce urmează, 2012, vine Sfârșitul Lumii!!! Iar cine vrea să supraviețuiască, să vină în România, că România este cu 50 de ani în urmă!”.
 

L.D. Clement

Acum ne-am putea întreba: cine gustă o astfel de glumă ia situația în ușor, e neserios, ori se bucură de efectul terapeutic al surâsului și trece mai lesne de la azi la mâine?… Dacă se spunea că distinsul Bulă (cu care am petrecut câțiva zeci de ani de la finele mileniului trecut) a răposat, poate că de fapt nu s-a repausat de tot (precum Jana; care nu e moartă, ci doar se transformă), s-a fragmentat numai și s-a multiplicat, chiar și mai mărunt, în alții și în altele. Supraviețuiește cumva. E tot în opoziție, așa cum îi șade bine; e tot cu aer de tembel, ca să se protejeze, nu de altceva, că oricum e luat de prost; e tot îndrăgit, fiindcă nimeni nu vede în el un concurent (și cine ar vrea să concureze tocmai cu el?!); e tot de râsul lumii. Nu din cauza lui, ci tocmai că lumea este, adesea, de râs.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI