Consiliul Local Solca s-a răzgândit

Spitalul se va transforma, până la urmă, în cămin de bătrâni

Consiliul Local Solca și-a dat până la urmă acceptul verbal pentru inițierea unui proiect de hotărâre referitor la transformarea Spitalului de Boli cronice din localitate în cămin de bătrâni, a informat primarul localității Valeruț Țăran Hofnăr.
 

Spitalul Solca

El a precizat că proiectul urmează să fie adoptat în prima ședință de CL de săptămâna viitoare, cel mai probabil pe 12 martie. “Am primit girul din partea consilierilor locali pentru a promova un astfel de proiect de hotărâre, care va fi adoptat în ședința CL Solca”, a informat primarul. El a adăugat că se lucrează la elaborarea organigramei viitorului cămin, la statele de funcții și regulamentul de funcționare al acestuia. Primarul Țăranu Hofnăr s-a întâlnit ieri cu conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava, cu reprezentanți ai ISU și ai Autorității de Prestații Sociale pentru a face estimări la fața locului. La Solca se va înființa și un centru de permanență, iar în acest sens primăria va înainta un memoriu către DSP, în vederea obținerii unui aviz de funcționare pentru un spațiu pe care primăria îl va pune la dispoziție. Spitalul de la Solca a fost închis oficial de la 1 aprilie, pacienții au fost externați, iar o parte din salariați – redistribuiți în alte spitale. Până acum, în două ședințe convocate pe subiectul transformării spitalului în cămin de bătrâni consilierii locali nu au fost de acord, motivul fiind lipsa banilor pentru a asigura cofinanțarea în cadrul programului MSP. Pentru a fi rezolvate totuși cazurile urgente care apar la Solca, a fost dislocată o ambulanță de la Stația Rădăuți, o substație de Ambulanță urmând să fie înființată în următoarele 3 luni, care va deservi cetățeni de pe o rază de 12 km. Tot Primăria va asigura un spațiu și pentru aceasta. Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat ieri că unitățile sanitare reprofilate care solicită transformarea în cămine pentru persoane vârstnice vor avea asigurată finanțarea de la data încheierii contractului. Reamintim că 67 de spitale din țară au fost desființate în vederea transformării în cămine de bătrâni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: