8 ani de pușcărie, în loc de 10, în cazul tâlharului de pe Jean Bart

Iliuță Suraj, de 35 de ani, din Suceava, condamnat de Tribunalul Suceava la 10 ani de închisoare cu executare pentru tâlhărie, a reușit ieri, prin apărătorul ales, Cătălin Pintea, în apelul declarat la Curtea de Apel, să-și micșoreze la 8 ani pedeapsa principală.
 

El a fost arestat preventiv pe 3 mai 2010, după ce, pe 1 mai, l-a omorât dintr-o palmă pe Costel Hreniuc, de 44 de ani, localnic. În urma efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea a fost violentă, victima prezentând hematom subdural acut, edem cerebral, fractură de bază de craniu, iar leziunile s-au produs prin lovirea victimei cu un mijloc contondent, urmată de căderea acesteia pe o suprafață dură. În urma cercetărilor efectuate de echipa operativă coordonată de un procuror criminalist, s-a stabilit că pe 1 mai 2010, în jurul orei 19.30, Laurian Moroșan, de 47 de ani, din municipiul Suceava, după ce a ieșit dintr-un magazin mixt situat pe strada Jean Bart, în apropierea Stației CFR Burdujeni, a fost acostat pe trotuar de Suraj Iliuță, care, sub pretextul invitației de a consuma împreună băuturi alcoolice, i-a sustras din buzunar suma de 600 de lei și a plecat. Sesizându-se despre lipsa banilor, Laurian Moroșan a plecat după suspect, ajungându-l pe o alee situată lângă strada Nicolae Iorga, unde l-a prins de haină și i-a solicitat restituirea sumei de bani. Ca urmare a insistențelor persoanei păgubite, Suraj Iliuță i-a restituit suma de 50 de lei. În acest timp, Costel Hreniuc, aflându-se în zonă, a intervenit în favoarea persoanei păgubite, solicitând suspectului restituirea banilor sustrași. Acesta, pentru a scăpa, l-a lovit cu pumnul în zona feței, victima dezechilibrându-se și căzând cu fața în jos, pe suprafața betonată a aleii, unde a rămas în stare de inconștiență. Ulterior, avea să decedeze la spital. Inițial, fapta a fost încadrată la tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, inculpatul riscând închisoarea între 15 și 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Suraj Iliuță a susținut în fața procurorilor că nu i-a luat niciun ban lui Laurian Moroșan, recunoscând doar că, provocat de victimă, care l-ar fi înjurat și l-ar fi făcut „țigan”, i-a tras acesteia o singură palmă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI