Soarta patrimoniului județului ar putea fi hotărâtă doar de aleșii PDL

În discuție sunt propuneri de modificare a Legii nr. 215 a administrației publice locale, acestea prevăzând „abolirea” necesarului de două treimi > Anul trecut, în mai multe ședințe ale deliberativului județean, consilierii PSD și PNL au respins, în mod repetat, înstrăinarea unor active din patrimoniul privat
 

Conducerea Consiliului Județean transmite că este în căutare de soluții de gestionare eficientă a bunurilor aparținând județului Suceava. Președintele executivului județean, Gheorghe Flutur, a făcut, în acest sens, apel la opoziția PSD și PNL din deliberativ, în contextul în care multe dintre imobile se află într-o stare destul de avansată de uzură și necesită fonduri consistente pentru reabilitare și întreținere. „Trebuie să ne așezăm la masă și să găsim o soluție eficientă de gestionare a patrimoniului județului Suceava. Avem imobile aproape în toate localitățile județului, fiind necesară o analiză, pentru că unele dintre ele nu sunt folosite și se deteriorează. Prima temă este a noastră, a executivului, să găsim clienți și să putem să închiriem, să valorificăm spațiile pe care nu le folosim” declară Flutur. Președintele Consiliului Județean face acest demers după ce, anul trecut, în mai multe ședințe ale CJ, consilierii PSD și PNL au votat în mod repetat împotriva înstrăinării unor active din patrimoniul privat al județului. Inițiativele administrativului nu au trecut de vot, în ciuda faptului că PDL are cel mai mare număr de membri ai deliberativului. Și aceasta întrucât, la votarea hotărârilor care vizează soarta patrimoniului, obligatorie este întrunirea a două treimi din opțiunile numărului total de aleși. „Este necesară o voință politică, să găsim cele două treimi, o soluție transparentă și eficientă, astfel încât să nu fie distrus și ceea ce mai avem de valorificat”, a explicat președintele CJ. Gheorghe Flutur a pus în vedere că în discuție sunt propuneri de modificare a Legii nr. 215 a administrației publice locale, urmând a fi revăzut inclusiv numărul necesar de voturi pentru hotărârile deliberativelor locale și celor județene. Astfel, dacă modificările vor fi aprobate, soarta bunurilor în cauză ar putea fi hotărâtă cu jumătate plus unu din voturile aleșilor. Anul trecut, Consiliul Județean spera să obțină, din înstrăinarea bunurilor de pe o listă cu 13 poziții de terenuri și clădiri, suma 4,91 milioane de lei. Întrucât legislația s-a modificat, executivul a fost obligat să excludă fondurile în cauză de la veniturile bugetare pe care se conta în 2010. Conform unor noi reglementări, reintroducerea în buget va fi posibilă doar la realizarea efectivă a tranzacțiilor și încasarea contravalorii bunurilor înstrăinate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: