Convenții pentru minorii aflați în situații de risc

Autoritățile județene și locale vor colabora pentru integrarea socială a copiilor cu dizabilități, minorilor delincvenți, dar și a celor care au fost supuși abuzurilor
 

Consiliul Județean Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului vor semna convenții de colaborare cu consiliile locale din județ. Convențiile stabilesc obligațiile care revin autorităților responsabile cu protecția și promovarea drepturilor copilului, termenii și condițiile colaborării între acestea, scopul fiind respectarea interesului superior al copilului. Prin parafarea respectivelor documente se urmărește aplicarea, în condiții de maximă eficiență, a prevederilor legislației specifice, prin găsirea de soluții comune de prevenire a separării copilului de părinții săi, precum și a soluțiilor de îmbunătățire a calității vieții și serviciilor acordate minorului aflat în situație de risc și a familiei acestuia. Inițiativa a fost aprobată ieri, în ședința ordinară a Consiliului Județean, ținta fiind instituirea unui cadru formal de colaborare și cooperare în activitatea de monitorizare, recuperare și integrare socială a copiilor cu dizabilități, a minorilor delincvenți, dar și a celor care au fost supuși abuzurilor fizice, emoționale ori sexuale sau neglijării, exploatării sau traficului. Convențiile de colaborare stabilesc obligații pentru fiecare dintre părțile implicate, delimitând clar, obiectiv, concret și coerent atribuțiile, cât și mijloacele, modalitățile și termenele de comunicare a datelor și informațiilor privitoare la activitatea de îmbunătățire a prestațiilor către beneficiari, precum și la eliminarea deficiențelor de interpretarea neunitară a legislației.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: