În comuna Moara

Ziua Poliției a fost sărbătorită de elevi prin activități sportive

 

În baza unui protocol de colaborare încheiat între Școala cu Clasele I-VIII Moara, reprezentată prin directorul școlii Floarea Stanciuc, profesoara Maria Brîndușe, coordonatoarea activităților sportive și postul de poliție al comunei Moara, reprezentat prin agent principal Constantin Bîrlădianu, în perioada 14-25 martie 2011, în unitățile de învățământ din comuna Moara s-au desfășurat o serie de activități educative având ca scop sărbătorirea Zilei Poliției. Activitățile au fost variate și au participat elevi din toate ciclurile de învățământ. S-au organizat concursuri de desen pe asfalt pentru clasele I-IV, concurs tematic de desene pentru V-VI, iar pentru clasele mai mari o sesiune de comunicări ale elevilor pe tema rolului poliției în comunitate. Cele mai atractive activități au fost cele sportive. La cros au participat peste 70 de elevi. Copiii au concurat în întreceri pe biciclete și patine cu rotile, șah, tenis de masă și fotbal, competiția fiind onorată de toate școlile din comună: Moara Carp, Liteni, Moara Nică. Vineri, 25 martie, în curtea școlii s-au adunat toate persoanele implicate, învățătorii și profesorii școlii, reprezentanții primăriei și ai poliției locale, ai celei județene, prin inspectorii Bogdana Crăciun și Ionuț Epureanu și, bineînțeles, beneficiarii acestor activități, elevii școlilor din Moara. După prezentarea unui mic program artistic, organizatorii i-au răsplătit cu diplome și i-au felicitat pe cei ce s-au evidențiat la manifestări.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: