„Omul și universul albastru”

Un omagiu adus lui Mihai Băcescu, la 103 ani de la naștere La Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”, s-au desfășurat luni, 28 martie, mai multe manifestări dedicate împlinirii a 103 ani de la nașterea zoologului, oceanologului și muzeologului Mihai Băcescu, membru titular al Academiei Române.
 

Desfășurate sub genericul „Omul și universul albastru”, activitățile, la care au participat elevi și profesori de la școlile din municipiu, au început cu prezentarea muzeografului Dana Tofan „103 ani de la nașterea academicianului Mihai Băcescu”, urmată de evocarea „Drumuri de văzduh, drumuri de ape”, a muzeografei Maria Crăciun. Luni a fost vernisată și expoziția „Arhipelagul Galapagos – sanctuar al biodiversității”, iar rangerii juniori Delia Drăgan și Ciocădău Dana, din clasa a VII-a B, Școala „Alexandru Ioan Cuza”, coordonați de prof. Liliana Livinți, au readus în atenție importanța activităților ecologice pentru planetă în cadrul prezentării „Un viitor, o planetă, mai multă apă, mai multe specii, mai multă sănătate, fără droguri”. În același cadru, elevii clasei a III-a C, îndrumați de Adriana Caciuc, au explicat importanța apei pentru planetă recitând poezii reunite sub titlul „Ce e apa?”, iar elevii clasei a VIII-a B, îndrumați de prof. Marghioala Tofan, s-au transformat în avocați, judecători, martori, inculpați, în prezentarea „Procesul Pronatura”. Seria manifestărilor de la Muzeul Apelor s-a încheiat cu expoziția de agende eco și desene despre importanța prevenirii poluării apelor, realizate de elevii Eco-Școlii Nr. 1, „Al. I. Cuza” – „Eco-man în Bucovina albastră”. Și la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” au fost marcați cei 103 ani de la nașterea marelui om de știință. La ora 12,30 a avut loc o slujbă religioasă, urmată de prezentarea “Mihai Bacescu – O stea în oceanul cunoașterii”, realizată de elevii Ionuț Ștefan și Camelia Sava. Elevi ai școlii au prezentat un moment folcloric, grafică, eseuri, paradă a modei (produse create și realizate de elevii de la profilul tehnician design vestimentar, sub îndrumarea cadrelor didactice din catedra Textile). Pe holurile colegiului a fost organizată expoziția “Artizanat și artă tradițională românească”. Născut la Broșteni, Mihai Băcescu, copilul învățătorului din sat, își pierde ambii părinți la vârsta de 4 ani și este crescut până când împlinește 7 ani la Pleșești, Suceava, de o bunică, apoi la Fălticeni de Nicolae Baciu, un unchi matern. La școala primară îl are ca învățător pe Vasile Jitaru (tatăl academicianului Petre Jitaru). Urmează cu succes cursurile gimnaziale și Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, unde îi are ca profesori pe Vasile Ciurea și pe Ioan Hudiță. În 1939, obține o bursă de studii în Franța, unde face o excelentă impresie la Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris, la Muzeul Oceanografic din Monaco și în diferitele stațiuni de biologie marină unde lucrează. Întors în țară în timpul războiului, Grigore Antipa îl susține pentru a deveni șef de secție la Muzeul de Istorie Naturală din București și șef de laborator la Institutul de Cercetări Piscicole, cu gradul de profesor universitar. După război participă la refacerea muzeului distrus în 1944 și capătă treptat stima noilor conducători (care, oricum, aveau nevoie de un savant competent și reputat), fiind, în 1949, numit coordonatorul colectivului “Faună” al Academiei RPR. În 1954 devine directorul Institutului de Cercetări Piscicole, iar în 1958, șef al Secției de Oceanologie al Academiei și director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, post pe care îl va deține necontestat timp de trei decenii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: