La stația de tratare-epurare a Sucevei

16 spanioli fac probe la rece

> „Programul ISPA este într-o fază bună”, apreciază primarul Ion Lungu
 

La stația de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Suceava, obiectiv modernizat de firma spaniolă Dytras în cadrul proiectului ISPA, se fac probe la rece. Așa a declarat la comandamentul de ieri primarul Ion Lungu, precizând că la instalațiile din Lunca Sucevei intervin 16 specialiști sosiți din Spania. Primarul și-a exprimat speranța că, după un interval de timp cât mai scurt, se va trece și la probele finale. „Este ritm, se lucrează, se fac probe la rece, sunt montate echipamentele mecanice, electrice și hidraulice. Este de apreciat că a venit aici, în România, directorul tehnic al grupului Dytras, dl Javier, care va rămâne la Suceava până la sfârșitul proiectului. Am avut o discuție la fața locului și sper să clarificăm unele probleme care mai există între firma de consultanță și executantul lucrărilor, însă ritmul este bun”, declară edilul-șef. Lungu a evidențiat că în fază de finalizare se află și intervențiile de pe componentele de apă și de canalizare ale ISPA, la cea dintâi rămânând de efectuat unele racorduri la stația de pompare de la Berchișești, iar în al doilea caz fiind pe încheiate lucrările de la bazinul de retenție din zona Mirăuți. „Una peste alta, pot să spun că programul ISPA este într-o fază bună”, subliniază șeful administrației locale. Potrivit contractului inițial, execuția din cadrul programului ISPA trebuia încheiată la finele anului 2010, însă, din cauza întârzierilor, municipalitatea a cerut o prelungire până la 30 iunie 2011.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: