Șezătorile bălcăuțene de altădată (II)

Gospodăria aleasă să fie gazda șezătorii era special pregătită. La ora stabilită, fetele începeau să sosească. Salutau gazda cu mult respect, se salutau prietenește între ele. Apoi treceau la treabă. Unele torceau lâna, altele împleteau ciorapi sau jumuleau penele.
 

Pe nesimțite, în așteptarea băieților, se înfiripa și un cântec: “Sunt uimită și mirată/ Că e noapte/ Și-al meu iubit/ Nu se-arată./ Nimeni nu-l zărește/ Nicăieri n-apare/ Doar pe cărare/ Două urme lasă./ Hei, prima urmă/ E a iubitului meu/ Cea de-a doua urmă/ A calului său./ Am să plec eu, am să plec/ În livada cu vișini/ Voi rupe eu, voi rupe/ O frunză de arțar./ Cu ea acoperi-voi/ Pașii iubitului meu./ Să nu le atingă/ Păsărelele/ Să nu-l iubească/ Mândrele.” Între timp, soseau băieții. Se așezau pe lavițe și-și urmă-reau aleasa cum muncește, căci plecând de acasă mamele își sfătuiau feciorii: “Nu te uita doar la obrăjori, ci și la mâini; obrajii se vor ofili odată cu anii, iar îndemânarea rămâne pentru toată viața.” Fiecare fată se străduia să aibă spor în muncă pentru a-și impresiona băiatul iubit și pentru a fi apreciată de comunitate. Se mai spunea o glumă, se mai încingea un dans, era povestită o întâmplare petrecută în sat; munca însă nu se oprea, ci se încingea și ea, căci băieții dădeau o mână de ajutor fetelor. Însă cele mai iubite la șezători erau cântecele: triste sau vesele, de dragoste sau de cătănie, vechi sau actuale. De-a lungul sezonului toamnă-iarnă repertoriul se îmbogățea cu noi melodii. Interesant este faptul, că deși la șezători nu era un specialist care să îndrume activitatea muzicală, totul mergea ca de la sine: fiecare își cunoștea posibilitățile și vocea și se străduia să nu perturbe calitatea interpretării. Frânturi din aceste cântece răsună acum doar în amintirea celor care au mai prins șezătorile. Amintim câteva titluri: “Își mărită mama fata”, „M-am gândit să mă însor”, “Dincolo de gard”, “M-ai dat mamă la străin”, “Roșie călină cu flori albe înflorind”, “,Să bem fraților, rachiuțul”, “M-ai dat mamă după un moș bătrân”, “Of, aveam eu două mândre”. Fascinante și iubite de tineret erau obiceiurile legate de sărbătoarea Sfântului Andrei. În seara de dinaintea Sfântului Andrei fetele se adunau pentru “noaptea vrăjilor”. Fiecare era nerăbdătoare să-și cunoască alesul. Pentru aceasta îndeplineau o serie de ritualuri. De exemplu, puneau sub pernă frunze din diferiți copaci, fiecărei frunze corespunzându-i numele unui băiat; frunza de măr simboliza fata și era și ea pusă sub pernă. Înainte de a adormi, fata se ruga Maicii Domnului să se milostivească de ea; dis-de-dimineață, cel mai tânăr membru al familiei (de preferință băiat) băga mâna sub pernă și scotea o frunză: viitorul soț era băiatul căruia îi corespundea frunza aleasă. Sau, în noaptea Sfântului Andrei deschideau larg porțile pentru „a intra pețitorii”; de asemenea, scoteau din lada de zestre un sul de pânză, îl întindeau până la prag rostind cuvintele: „Așterne-te, drumușor, pentru tineri și pețitori”. Apoi scoteau ștergarele de nuntă, spunând: „Pe ștergar să călcăm, pețitorilor să-l dăruim”. Dar nu vrăjeau doar tinerii, ci și cei vârstnici, care erau preocupați de câți ani mai aveau de trăit. Astfel se adunau într-o casă, turnau cenușă pe podea și făceau din ea o groapă. Făceau bețișoare pentru fiecare din cei prezenți și le puneau la marginea gropii. Apoi aprindeau bețișoarele și urmăreau ce se întâmplă: al cui bețișor cădea în groapă era semn că nu mai avea multe zile; al cui bețișor cădea „în casă” mai avea mult de trăit. Bălcăuțenii vrăjeau nu doar de Sfântul Andrei, ci și de „Anezocike” – sărbătoare dedicată Sfintei Ana. Astfel, înainte de miezul nopții premergătoare zilei de 9 decembrie se rupeau crenguțe de vișin și se puneau în apă, la căldură. Erau „crenguțe nominale”, pentru fiecare membru al familiei. În cazul acestui obicei erau „vrăji pentru familie”: în caz că crenguța unuia din membrii familiei nu înflorea până de Crăciun, era semn că acea persoană va muri în scurt timp. „Vrăjile de dragoste” surprindeau două aspecte: fetele urmăreau crenguțele pentru a afla dacă se vor mărita în anul următor ( pentru aceasta era necesar ca crenguța să înflorească până de Crăciun; în caz că nu înflorea, mai aștepta un an); băieții rupeau crenguțe și așteptau înflorirea lor pentru a afla dacă aleasa lor este „fată mare”; în caz că nu înflorea crenguța, însemna că fata pe care o plăcea respectivul băiat “nu a fost cuminte”. (Va urma) LĂCRĂMIOARA GRIGORCIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: