Invitație la meditație

Am destui prieteni în tagma procurorilor și nu scriu aceste rânduri ca să mi-i sui în cap. Circulă însă o vorbă, care, din varii motive, tinde să le umbrească activitatea: poziționarea meseriei lor în ierarhia justiției românești actuale pare că nu s-ar fi desprins definitiv de rolul ei în vechiul regim. Un procuror era un temut acuzator, dosarul întocmit de el trecând, în numeroase cazuri, mai ales în cele cu evident substrat politic, prin judecăți precum cuțitul prin brânză. Sentința prescrisă de acuzator era deja definitivă. Este un adevăr, desigur. Dar nu pot să uit procesul public intentat criminalilor care uciseseră la Straja sau la Putna pentru a jefui, pentru prinderea cărora procurorii și polițiștii s-au zbătut, lucrând ca muncitor forestier, de exemplu, câțiva ani de zile.
 

Dumitru TEODORESCU

Trei dintre inculpații judecați pe la începutul anilor ’70 pe scena Casei de Cultură din Rădăuți, unde lucram atunci, au fost condamnați la moarte. Sala a început parcă să scâncească, o încerca mila. Am întrebat în șoaptă, în spatele scenei: „Cine-i împușcă oare pe ăștia?”. „Eu!”, a răspuns imediat unul dintre cei ce fusese obligat să lucreze la pădure, sub acoperire. Ulterior, doi au fost executați, al treilea sinucigându-se. Acolo, fiecare și-a făcut treaba: milițienii și procurorii au strâns probe, au întocmit dosare-beton, judecătorii având doar misia – nici aceea ușoară – de a cântări faptele și de a pedepsi pe măsura lor. Sunt și astăzi procurori care își fac treaba bine. Nu ca în filmele americane, căci alta e misia lor acolo, dar ei pun pe masa judecătorilor dosare-beton. Și, oricât ar dura judecata, oricâte chichițe avocățești s-ar folosi (și, cu cât e mai bine făcut dosarul, cu atât mai puține vor fi chichițele), justiția se face. Concluzia o puteți trage și dumneavoastră. Pe un post de televiziune, pe peronul unei gări, reporterul întreabă o fetișcană: „Ce vrei să te faci?” „Procuror”, vine răspunsul prompt. „Și dacă nu?”, insistă acela. „Păi… Funcționară la un centru de primire a emigranților?…”, s-a întrebat ea. Concluzia o puteți trage și dumneavoastră. Un justițiar de esență vadimistă, ziarist, afirma răspicat recent că un complet de judecată a amânat „nejustificat” de cinci sau șase ori un proces. Or fi poate corupte completele astea, dar atât de stupide încât să nu poată justifica o amânare a unui termen de judecată e mai greu de crezut că sunt. N-or fi fiind și alte motive?… Concluzia o puteți trage și dumneavoastră.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: