Cadrele didactice își iau leafa din… trimestrul III

> Prefectul dă asigurări că Guvernul a suplimentat fondul pentru plata salariilor
 

Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a declarat, ieri, că Guvernul a suplimentat fondul de salarii pentru primul trimestru al acestui an, astfel încât cadrele didactice sucevene își vor putea primi salariile. Popescu a declarat că Guvernul a suplimentat cu 4,55 milioane de lei fondul pentru plata salariilor cadrelor didactice din județul Suceava prin transferarea sumei din bugetul prevăzut pentru trimestrul al III-lea, urmând ca ulterior să fie efectuată o rectificare pentru acoperirea deficitului. „Banii vor intra în Trezorerie, iar de luni profesorii ar trebui să revină la catedră, întrucât li se vor achita salariile”, a spus Popescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: