„Discuții la nivel interministerial”

O delegație a cadrelor didactice protestatare a fost primită ieri de prefectul de Suceava, Sorin Popescu, care le-a spus că Prefectura a înaintat informări privind situația cadrelor didactice sucevene din 28 februarie atât Ministerului Educației, Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului de Finanțe.
 

“Atât pe 21 februarie, cât și pe 28 februarie 2011 a fost convocată, la Instituția Prefectului județul Suceava, ședința Comisiei de Dialog Social, la cererea liderilor de sindicat din învățământ, în cadrul căreia s-a analizat situația privind lipsa fondurilor necesare cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat din județul Suceava. În urma acestor ședințe, pe data de 01.03.2011, am transmis situația existentă la nivelul județului Suceava, atât Ministerului Finanțelor Publice, cât și Ministerului Educației, Cerce-tării, Tineretului și Sportului, iar pe data de 10.03.2011, Ministerului Administrației și In-ternelor, cu rugămintea de a analiza posibilitatea modificării repartizării pe trimestre a sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, prin majorarea în trimestrul I 2011 cu suma de 5.603 mii lei și diminuarea cu aceeași sumă în trimestrul IV, precum și posibilitatea rectificării pozitive a fondurilor cheltuielilor salariale din învățământ, pentru acoperirea deficitului. În prezent, sunt discuții la nivel interministerial, în vederea găsirii de soluții”, a informat prefectul Sorin Arcadie Popescu.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: