Pumnul

Satul fierbe mai mult decât în alte (ultimele) primăveri. Spectrul foametei planetare, despre care specialiștii pesimiști vorbesc tot mai mult și mai deschis, pune pe gânduri țăranul. Adăugați și descrierea apocaliptică de pe mai toate posturile de televiziune a dramaticei încercări prin care trece Japonia și gândul cel bun de a se întoarce la pământ îi încearcă tot mai mult pe cei de la țară. Altfel deci decât în ultima vreme.

 

Pentru că pensia primită de mai toată lumea care a lucrat la colhoz, adăugată la pensia bărbatului care a lucrat pe vreun șantier, și cu banii puțini trimiși de copiii care lucrează prin străinătăți au dat celor mai mulți un sentiment de îndestulare, care i-a îndepărtat de pământ. Li s-a părut că nu mai merită nici investiția, nici efortul. Iată însă că scumpirea formidabilă a produselor agricole și de origine animală le modifică atitudinea: „E mai bine să am barabulele mele decât să dau 3-4-5 lei pe kilogram, ca să le cumpăr de la supermarket”. Altfel, trebuie să-și împuște porcul – care-l mai are –, dar și vaca și găinile, căci nici boabe nu sunt, nici fân, iar ca să le cumperi nu există resurse financiare suficiente. Cei ce au pus grâu în toamnă așteaptă să vadă cum iese cultura din iarnă. O iarnă cam „golașă” în zăpadă, ceea ce unora le dă fiori, căci este posibil ca planta să fi înghețat. Dacă-i așa, atunci trebuie pus mai mult porumb, iar cartofi – deși nu se prea găsește sămânță – neapărat… Așa-i românul. El funcționează adesea ca un aparat de radio vechi, care are nevoie de câte un pumn ca să pornească. Vorba ciobănașului: „Da’ de ce să fac, când pot să nu fac?…”.