Festivalul Internațional de Folclor “Întâlniri bucovinene”

„Cel mai mare festival din Europa”

> În 2011, la edițiile din Polonia, România, Ungaria, Slovacia și Ucraina sunt anunțați 4500 de artiști > Ediția de la Câmpulung Moldovenesc are loc în perioada 28-31 iulie Circa 4500 de interpreți de folclor participă anul acesta la cele 5 ediții ale Festivalului Internațional de Folclor “Întâlniri bucovinene” care se desfășoară în Polonia, România, Ungaria, Slovacia și Ucraina, a anunțat ieri, la Suceava, directorul festivalului, Zbigniew Kowalski, în cadrul unei conferințe de presă.
 

El a amintit că protocolul dintre cele 5 țări participante a fost semnat în Ungaria, la Bonihad, iar în prezent au loc vizite în fiecare țară pentru discutarea “unor detalii tehnice”. “În total participă peste 150 de formații reprezentative pentru fiecare zonă, circa 4500 de artiști, și aceasta arată că festivalul se desfășoară la scară mare și trebuie să se muncească mult la realizarea lui. Festivalul va începe în Polonia, unde se va desfășura în două localități, Piwa și Jastrowia, în perioada 21-26 iunie. A doua ediție va avea loc la Câmpulung Moldovenesc, în perioada 28-31 iulie; urmează cea din Ungaria – 20-21 august și, tot în august, în aceeași perioadă, ediția din Slovacia. Ediția finală, intrată deja în tradiție, va fi la Cernăuți, între 8 și 9 septembrie. „Întâlniri bucovinene” este un festival care prezintă cultura unei singure regiuni, sunt prezentate formații provenind din zona Bucovinei. „Este cel mai mare festival organizat în Europa”, a precizat directorul acestui festival, ajuns la a 22-a ediție. El a adăugat că, în afară de formațiile folclorice din cele 5 țări, vor participa și ansambluri bucovinene din alte țări. “În acest an, în Polonia vor participa ansambluri din Germania, Bosnia și Herțegovina, Slovenia”, a spus el. Potrivit directorului Centrului Culturii Tradiționale Suceava, Călin Brăteanu, la ediția din Polonia vor participa formații din Șaru Dornei, Soloneț și Poiana Micului; în Ungaria – formații din Rădăuți, Dornești, Câmpulung, iar în Slovacia – formații din Straja. “La ediția din Câmpulung Moldovenesc, pe lângă toate formațiile reprezentative desemnate în urma concursului “Comori de suflet românesc”, vom avea invitate formații din Fundu Moldovei, Stroiești, Sadova, Pojorâta, Vatra Moldoviței. În Ucraina participă formații din Poiana Stampei, Cârlibaba, Salcea. Ne-au rugat să participe și formații din Pârtești și de la Bilca”, a spus Călin Brăteanu. La festival participă formații vocale, ansambluri de dansuri și de cântece, orchestre formate din artiști tineri, maturi dar și bătrâni care s-au născut în Bucovina și locuiesc în alte țări. Dl Zbigniew Kowalski a mai spus că bugetul festivalului este format din fonduri obișnuite, prin proiecte câștigate, dar și din contribuții ale autorităților locale. Deocamdată au obținut asemenea proiecte cei de la Cernăuți și Câmpulung Moldovenesc. “Toate părțile implicate trebuie să participe pentru a câștiga asemenea proiecte, cum s-a întâmplat cu Câmpulung și Ucraina. Sperăm ca asemenea informații bune să primim și din Polonia, Ungaria și Slovacia”, a spus directorul festivalului. Reprezentanta Primăriei Câmpulung Moldovenesc, Alina Crețu, a precizat că o parte din finanțarea festivalului va fi asigurată printr-un proiect de cooperare trans-frontalieră în valoare de 200.000 euro, care acoperă finanțarea pe o perioadă de 2 ani. Prin acest proiect se vor cumpăra echipamente și se va acoperi numai deplasarea artiștilor suceveni la ediția din Ucraina. Restul bugetului va fi acoperit din contribuția CL și sponsorizări. “Festivalul de la Câmpulung ajunge cam la un miliard; cele mai mari cheltuieli sunt cu cazarea invitaților străini – avem cam 300 de invitați –, cu cheltuielile de scenă și onorariile unor artiști, care în general au fost plătite din sponsorizări”, a spus Alina Crețu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: