Arhivă pentru martie 10th, 2011

Abatorul european „Avastar”,  în flăcări

Abatorul european „Avastar”, în flăcări

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Imediat după lichidarea incendiului, pompierii au fost solicitați să intervină la câțiva kilometri distanță, la un alt incendiu   Grupa operativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și Detașamentul de pompieri Suceava, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență ale localităților Fântânele, Liteni și Dumbrăveni,Citeşte

50 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare

50 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Lucrările de reabilitare a sistemului de termoficare a municipiului, ce urmează a fi efectuate în următorii trei ani, necesită investiții în valoare de 12 milioane de euro, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, care a arătat că, până în prezent, suma investită de municipalitate în cadrul acestui program seCiteşte

Chiriași evacuați din internatele școlilor

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Pentru primele două luni ale anului, primăria are de plătit la furnizorii respectivelor servicii peste 2,8 milioane de lei   Municipalitatea suceveană va analiza costurile cu utilitățile consumate de căminele-internat de pe lângă marile colegii din reședința de județ. Șeful administrației locale, Ion Lungu, a declarat ieri, într-o întâlnire cuCiteşte

Bucovina la… Berlin

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, miercuri, împreună cu ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Udrea, la deschiderea Târgului Internațional de Turism de la Berlin.   Primul stand vizitat a fost cel al Bucovinei, unde oferta turistică este susținută interactiv prin demonstrații ale meșterilor populari. Vizitatorii târgului apreciază ofertaCiteşte

Teren de golf pe 100 ha în preajma municipiului Suceava

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Primăria Sucevei ar putea intra într-un parteneriat care ar urma să se concretizeze prin amenajarea unui teren de golf la doar 7 km de centrul reședinței de județ.   Edilul-șef Ion Lungu spune că a primit o scrisoare de intenție de la Dragomirna Golf Resort, prin care i se aduceCiteşte

Adrem Invest a amânat semnarea contractului

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Viitorul investitor a motivat că încă nu a finalizat montajul financiar pentru susținerea investiției de aproape 50 de milioane de euro > „Știm că este foarte greu de făcut rost de bani în aceste condiții de criză, de austeritate, inclusiv de lipsă de credibilitate a României în fața instituțiilorCiteşte

Bolile de sezon nu s-au lăsat intimidate de Mărțișor

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Bolile de sezon nu s-au lăsat intimidate de Mărțișor, evoluția lor în județ fiind în continuare semnificativă. Dar numărul cazurilor a mai scăzut, totuși, în perioada 28 februarie-6 martie. S-au înregistrat doar 15 cazuri de gripă în perioada menționată, majoritatea fiind persoane din zona Rădăuți, 10 dintre pacienți prezentândCiteşte

Handbalul ia la licitație 1 milion de lei

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La fotbal, box, hochei, volei, rugbi și atletism s-a înregistrat doar câte o singură ofertă, urmând ca fondurile să fie adjudecate în a doua etapă   În acest an, Clubul sportiv de handbal „Universitatea” Suceava va primi de la bugetul local suma de 1 milion de lei. Anunțul este făcutCiteşte

„Cadouri” de 8 Martie

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  De 8 Martie, comercianții din Complexul comercial Bazar au primit vizita comisarilor de la Garda Financiară Suceava. Potrivit comisarului-șef al instituției, Ionuț Vartic, au fost verificați 25 de agenți economici, fiind aplicate 42 de amenzi în valoare totală de 274.800 lei. Vartic mai informează că au fost confiscate mărfuriCiteşte

Controale la florari

Actualitate, Crai nou nr. 5592 din 2011-03-10 10 martie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  Opt agenți economici din municipiile Suceava și Fălticeni care dețin mai multe puncte de comercializare a florilor au fost controlați în primele două zile ale săptămânii de comisarii Gărzii Financiare, Secția Județeană Suceava. Potrivit comisarului-șef al instituției, Ionuț Vartic, în urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 16 amenzi contravenționaleCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI