O etapă cu o miză importantă

Viitoarea adversară a echipei CSMU LPS Suceava din meciurile decisive pentru salvarea de la retrogradare se va stabili în ultima etapă
 

Etapa a XXI-a a Diviziei A1 de volei masculin a adus prima victorie pentru CSMU LPS Suceava, dar a și complicat serios situația în ceea ce privește meciurile pentru salvarea de la retrogradare. Retragerea formației Torpi Târgu Mureș din campionat la finele turului a stabilit faptul că, la finele sezonului 2010-2011, din primul eșalon valoric va „cădea” o singură grupare. Aceasta va fi stabilită după un duel de cinci meciuri între ocupantele locurilor 9 și 11 în clasament. Pentru locul al IX-lea, care scutește de emoțiile barajului pentru menținerea în Divizia A1 echipa care-l ocupă, se luptă trei echipe: CSM București, U Cluj și SCMU Craiova. Ultima rundă de campionat a adus pentru bucureșteni o victorie reconfortantă în întâlnirea directă cu SCMU Craiova, scor 3-0. În condițiile în care amândouă grupările vor avea același număr de puncte și după ultima etapă, voleibaliștii din Capitală au avantajul unui set câștigat pe terenul oltenilor. Cel mai ușor joc, dacă se poate spune așa, în ultima rundă, pentru una din echipele care se luptă pentru locul 9, îl va avea SCMU Craiova, care joacă acasă în ultima etapă cu VCM LPS Piatra Neamț. CSM București va evolua pe terenul grupării Remat Zalău, iar U Cluj va juca pe teren propriu cu Unirea Dej. Dacă bucureștenii nu au, în mod normal, nicio șansă în disputa cu campioana României, orice set câștigat de U Cluj în partida cu Unirea Dej este vital pentru clujeni, care au și avantajul unui set în disputele directe cu CSM București. Așadar, așa cum am anticipat, cea mai probabilă adversară a formației CSMU LPS Suceava, pentru cele cinci partide care vor stabili echipa care va rămâne în Divizia A1, este CSM București. Din lotul formației bucureștene pentru disputa cu SCMU Craiova au făcut parte jucătorii: Corneliu Andrieș, Alin Bobeanu, Cosmin Prunișoară, Nikola Raznatovic, Lucian Huțuleac, Vladimir Stelmah, Ionuț Baciu, Alexandru Cîrlan. Bucureștenii au în primul șase doi suceveni, Lucian Huțuleac și Corneliu Andrieș, dar și doi valoroși jucători străini, Raznatovic și Stelmah. Față de meciul din tur, din lotul bucureștenilor lipsește cel mai bun jucător de atunci, Sințov, dar apare Raznatovic. Se prefigurează așadar încă o întâlnire la vârf, cinci meciuri, între CSM București și CSMU LPS Suceava, întâlnire în care bucureștenii sunt favoriți, dar nu se știe niciodată. Rezultate înregistrate în etapa a XXI-a a Diviziei A1 de volei masculin: Torpi Tg.Mureș – CSMU LPS Suceava0-3 CSM București – SCMU Craiova 3-0 Tomis Constanța – Remat Zalău 3-0 Unirea Dej – Dinamo 2-3 Explorări Baia Mare – Steaua 3-0 VCM LPS Piatra Neamț – U Cluj 3-1

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI