Pentru investițiile de la Universitate

Rectorul Graur anunță “o perioadă dificilă”

Pentru Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava va urma “o perioadă dificilă” din punct de vedere financiar, atât pentru investiții, dar și pentru întreținere și reparații curente, în contextul în care “am impus anumite standarde” și trebuie menținute, a precizat rectorul Adrian Graur.
 

El a spus că fondurile alocate de Ministerul Educației pentru investiții în Universitate au fost de peste 20 de milioane de lei în perioada anilor 2006-2008, s-au redus în 2009 la 13 milioane și au ajuns la doar 1,9 milioane de lei în 2010. “Am mai putut finaliza niște investiții, pentru că am deschis o linie de credit de 3 milioane”, a precizat rectorul Graur. El a spus că va fi dificil anul acesta și pentru a asigura doar curățenia în campus, în condițiile în care suprafața s-a mărit de la 9000 mp, în 2004, la 50.000 mp, în prezent, ceea ce înseamnă o cantitate de materiale pentru curățenie de 3 ori mai mare. Totodată, “trebuie să ne încadrăm în programul de reparații curente”, a precizat rectorul, care a adăugat că în planul de investiții sunt prevăzute reabilitarea corpului istoric al instituției, estimată la 12 milioane de lei, sistematizarea pe verticală a campusului universitar I și reabilitarea rețelei de utilități, ambele necesitând în total alte 20 de milioane de lei. Reabilitarea utilităților din Campusul I este o problemă nevralgică, întrucât ele sunt total șubrezite după peste 40 de ani de exploatare și în contextul în care numărul de studenți a crescut de la 1000-1500, prin anii ’70, la 13.000, acum. “Lipsa spațiilor de cazare reprezintă o problemă în a atrage studenți din exterior” În ce privește proiectul de realizare a Campusului II, rectorul universității a informat că Studiul de fezabilitate se va realiza probabil până în luna august, după care se va trece la proiectul de execuție, prioritară fiind realizarea infrastructurii, iar apoi măcar a 2 cămine, care ar salva lipsa acută de locuri de cazare pentru studenți. “Avem circa 4000 de cereri de cazare și nu putem asigura decât 1000. Lipsa spațiilor de cazare reprezintă o problemă în a atrage studenți din exterior, fie din Republica Moldova, fie din Ucraina. Probabil că va trebui să recrutăm și studenți din alte zone, și din spațiul european, dar nu numai, iar pentru asta trebuie să facem eforturi importante dacă vrem ca universitatea să fie apreciată și recunoscută ca partener”, a conchis rectorul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: