Ieri, protest al federațiilor sindicale

„V-am votat, ne-ați trădat !”

Circa 250 de sindicaliști din Sănătate, Învățământ, sistemul energetic, Poliție, Telecomunicații, Poștă, Termica, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, Alianța Pensionarilor din Gura Humorului au pichetat ieri Palatul Administrativ, strigând lozinci precum „V-am votat, ne-ați trădat!”, „Jos Guvernul!”, „Vrem respect!”, „1856 – Abolirea robiei, 2011 – Reinstaurarea robiei?”. Ei au protestat astfel împotriva noului Cod al muncii, țintele nemulțumirilor lor fiind președintele țării și premierul. Au participat la acțiunea revendicativă reprezentanți ai BNS, CNSLR Frăția și Cartel Alfa. Deși mitingul a fost autorizat pentru 400 de persoane, prezența a fost mai redusă.
 

Sindicaliștii au protestat față de unele prevederi din Codul muncii, și anume angajările pe perioadă determinată, concedierile colective, față de faptul că este diminuat rolul sindicatului în contractul colectiv de muncă și altele. Liderul CNSLR Frăția Suceava, Gheorghe Leuștean, a spus că noul Cod al muncii îi afectează pe bugetari mai mult decât micșorarea salariilor cu 25%. „Trebuie să avem grijă ca la următoarele alegeri să-i votăm pe cei care merită”, a spus el, referindu-se la faptul că parlamentari de Suceava l-au refuzat când i-a rugat să nu voteze Codul. „Guvernul trebuie să plece, pentru că s-a întors împotriva celor mulți, a celor care le aduc venituri. Noi suntem în stradă, iar ei trăiesc în scaune și birouri bine încălzite și liniștite. Spun că vor să flexibilizeze piața de muncă, dar nu fac altceva decât să ne pierdem stabilitatea unui loc de muncă”, a declarat, la rândul său, liderul BNS Suceava, Iordănel Secrieru. Liderul Cartel Alfa, filiala Suceava, Traian Pădureț, s-a arătat dezamăgit de faptul că niciun student nu a răspuns invitației de a participa la mișcarea de protest de ieri. Sindicaliștii vor mai protesta în stradă pe 8 și 15 martie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI