Marea sărbătoare a gospodarilor din Poiana Stampei

La Poiana Stampei a avut loc sâmbătă, 26 februarie a.c., “Balul gospodarilor”. A fost „ultimul bal” organizat de primărie în vechiul sediu de Cămin Cultural, pentru că lucrările pentru construirea unei Case de Cultură sunt în plină desfășurare.
 

După ce și-au terminat treburile casnice, cei mai vrednici gospodari din Poiana Stampei și din satele învecinate s-au adunat în sala Căminului Cultural pentru a lua parte la cea de a XII-a ediție a balului-spectacol numit „Balul gospodarilor”. Primii care au urcat pe scenă au fost membrii Ansamblului folcloric “Poienița”, care au prezentat suite de taraf, suite de dansuri bucovinene, melodii interpretate de soliști vocali și instrumentiști. Publicul a avut ocazia să-i vadă „la treabă” și să-i răsplătească cu îndelungi aplauze pe tinerii coordonați de Petrică Chiforescu, directorul Căminului Cultural, și de prof. Dănuț Lăcătuș, cel care de 6 ani descoperă și șlefuiește talentele din comună. Între momentele folclorice, atmosfera a fost întreținută de talentații prezentatori Alexandra Crețu și Bogdan Ivan, care au adus zâmbetul pe buzele celor prezenți. Un punct aparte a fost înmânarea de către viceprimarul Viluț Mezdera a „Diplomei de fidelitate” persoanelor care au participat la toate edițiile de până acum ale balului. Au urcat pe scenă și au fost omagiate familiile Ursu Maximilian, Bulai Grigoriță, Florea Ioan, Todașcă Porfir, dna Rusu Olimpia și dl Chiforescu Alexandru. Invitații speciali ai serii au fost cunoscuții interpreți de muzică populară Ovidiu Purdea Someș și Amalia Codorean, cei doi reușind să ridice sala în picioare și să primească îndelungi aplauze pentru evoluția scenică și repertoriul divers. Atmosfera de sărbătoare, bucatele alese, pregătite de renumita bucătăreasă Floricica Florea și servite la masă de talentatul ospătar Hărăluță, foarte buna organizare și buna dispoziție au făcut ca manifestarea să fie considerată o reușită. De la Petrică Chiforescu am aflat că manifestarea nu ar fi fost posibilă fără implicarea primarului Elisei Todașcă și a viceprimarului Viluț Mezdrea, care au dorit ca și în 2011 să păstreze tradiția ca, an de an, să facă din ultima sâmbătă a lunii februarie o mare sărbătoare a gospodarilor comunei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI