Din bugetul județean

Bani nerambursabili pentru asociații, fundații și culte

Programul de acordare a finanțărilor nerambursabile din fonduri publice prevăzute în bugetul propriu al Consiliului Județean Suceava, fonduri alocate pentru activități nonprofit de interes general, este operațional. Aceasta după ce aleșii județeni au aprobat, ieri, o hotărâre în acest sens.
 

„Atragerea societății civile în procesul de dezvoltare economică și socială a județului este foarte importantă într-o democrație care se dorește funcțională, sugestiile și propunerile venite din partea sectorului neguvernamental fiind, de cele mai multe ori, realiste și bine fundamentate. Consiliul Județean Suceava a căutat, în fiecare an, în limita posibilităților, să sprijine activitatea persoanelor fizice și juridice fără scop patrimonial, a asociațiilor, fundațiilor și cultelor religioase recunoscute conform legii, și, nu de puține ori, chiar a reușit, dovezile existente demonstrând acest lucru”, declară vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Ilie. Potrivit Legii nr. 350/2005, atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecției publice de proiecte, procedură care cuprinde mai multe etape. Pentru a putea participa la licitația privind atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă, solicitanții trebuie să fie persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial, respectiv asociații, fundații sau culte religioase recunoscute de lege, fapt probat cu documente care să dovedească forma de înregistrare enunțată. Pe lângă criteriile generale, Consiliul Județean a stabilit unele criterii specifice, care rezultă din activitățile și domeniile pe care le are în competență. Astfel, sunt excluși de la finanțare solicitanții care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor și taxelor către stat, precum și a contribuției pentru asigurările sociale de stat; cei care furnizează informații false în documentele prezentate; cei care au comis o gravă greșeală în materie profesională sau nu și-au îndeplinit obligațiile asumate printr-un alt contract de finanțare nerambursabilă, precum și solicitanții care fac obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare. Finanțarea proiectelor promovate vizează asistența socială; culte; sport și servicii culturale. Partea de cofinanțare suportată de beneficiar pentru proiectele depuse va fi de minimum 10% din valoarea totală a proiectului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: