Mihăiță Stelian Ursachi, de 25 de ani, din Vicovu de Sus, arestat pentru contrabandă cu țigări de Judecătoria Rădăuți, după ce, înainte de a fi prins, Poliția a tras după el nu mai puțin de 5 de focuri de armă, și-a susținut, ieri, la Tribunalul Suceava, prin apărător, dorința de a fi urmărit penal în stare de libertate. Pledoaria avocatului, care a marșat pe lipsa pericolului concret pentru ordinea publică reprezentat de inculpat, nu a rezistat decât dezbaterilor, deliberările judecătorești ulterioare trimițându-l pe vicovean înapoi în arest. Acesta a fost prins pe raza comunei Marginea, după ce și-a abandonat mașina cu volan pe dreapta, înmatriculată în Marea Britanie, și a luat-o la sănătoasa. Polițiștii au efectuat somațiile legale și au tras 5 focuri de armă, persoana suspectă fiind reținută și imobilizată. În autoturism, pe bancheta din spate, podul pedalier din spate, precum și în portbagaj, au fost identificate 10 cutii (baxuri) conținând pachete de țigări cu timbru R. Moldova. Autoturismul a fost condus la sediul Poliției Rădăuți, unde s-a procedat la inventarierea cantității de țigări transportate, fiind găsite 4960 pachete.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii