Ședința Consiliului Județean

Curtea de Conturi a României verifică proiectele cu finanțare europeană

Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de joi, reînființarea postului de administrator public al județului, funcție care a fost deținută până în vara anului 2009 de actualul eurodeputat PD-L de Suceava, Petru Luhan, dar și înființarea unui corp de control care va avea în componență un inspector. Cele două funcții urmează să fie ocupate în urma organizării de concursuri. Potrivit șefului executivului județean, administratorul public se va ocupa în special de derularea proiectelor cu finanțare europeană, subliniind că 53 la sută din bugetul județului reprezintă fonduri europene, iar Corpul de control va organiza acțiuni „blitz” de verificare în toate instituțiile subordonate, menționând că este mai bine să fie prevenite anumite situații și nu să fie depistate în urma auditului.
 

Gheorghe FLUTUR

„Trebuie exigență în orice întreprindem”, a spus Flutur care a menționat că, în prezent, Curtea de Conturi a României verifică la CJ Suceava proiectele cu finanțare europeană. El a atras atenția și primarilor din județ să solicite sfaturi din partea organismelor competente și în principal din partea specialiștilor CJ Suceava în ceea ce privește derularea proiectelor cu finanțare europeană. „Mai mult de jumătate din primării derulează proiecte europene. Nu vreau să avem rateuri, iar auditul european este extrem de pretențios”, a spus președintele CJ Suceava. Tot în cadrul ședinței de joi, CJ Suceava a aprobat demisia directorului executiv al Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Suceava, Florin Tărnăuceanu, după ce în urma auditării instituției au fost depistate mai multe nereguli privind achizițiile publice. Președintele CJ Suceava a afirmat că rezultatul raportului de audit a fost transmis organelor în drept care urmează să verifice dacă au fost comise ilegalități. Tărnăuceanu a fost numit, până la finalizarea anchetelor, director adjunct al DGASPC, în timp ce în locul său, CJ Suceava a aprobat numirea temporară a Magdalenei Isăilă, fost director al Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat a județului Suceava. În locul lui Isăilă, la Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat a fost numit, temporar, Dănuț Gheorghe Buzaș. Totodată, CJ Suceava a aprobat demisia lui Vasile Ursachi, managerul Centrului Cultural Bucovina, care a cerut să fie eliberat din funcție întrucât dorește să obțină venituri mai mari, să-și continue mai multe proiecte literare și să aibă grijă de gospodăria părinților. În locul lui Ursachi, consilierii au desemnat, pe o perioadă de șase luni, pe Sever Dumitrache, fost director adjunct al Colegiului de Artă din Suceava. Gheorghe Flutur a declarat că modificările din structurile de conducere ale instituțiilor subordonate CJ dovedesc că procesul de reorganizare este continuu. „Aici, la Consiliul Județean, nu totul este pe patru ani. Mai sunt ieșiri, mai sunt și intrări. Să fiți siguri că totul este pe bază de performanță managerială”, a spus președintele CJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: