Sanitas anunță:

Nemulțumiri salariale în majoritatea spitalelor sucevene

Salariații din spitale ale județului și-au primit ieri “fluturașii” pentru salariile pe luna ianuarie, iar o parte din ei au rămas stupefiați când au văzut că majorarea salarială de 15%, promisă prin lege, nu s-a produs deloc sau a fost mult sub această cifră, ne-a informat Ana Ionescu, lidera Sindicatului Județean “Sanitas”.
 

Potrivit Legii 285, de la 1 ianuarie 2011, salariile vor fi majorate cu 15%, iar conform Ordonanței 48, cheltuielile de personal în unitățile sanitare cu paturi nu pot depăși 70% din bugetul alocat de CAS, a precizat Ana Ionescu. Ea ne-a informat că la Spitalul Județean Suceava s-au plătit salariile cu majorarea respectivă și s-au acordat și tichetele de masă, iar la Spitalul Municipal Câmpulung, spitalele orășenești Siret și Solca s-au plătit salariile majorate cu 15%, “dar salariații au pierdut alte drepturi salariale”. Ana Ionescu a informat că nu s-au calculat salariile majorate cu 15% la Spitalele din Fălticeni și Spitalul de Psihiatrie Câmpulung, la Spitalul Vatra Dornei au fost majorate cu 2%, la Rădăuți cu 3,3%, iar la Gura Humorului cu 1,5%. “La Spitalul Fălticeni, în condițiile în care la medici s-a redus cu 25% plata gărzilor din timpul săptămânii și cu 50% din weekend, și s-au dat sporuri scăzute la TBC, abia s-au dat salariile la nivelul lunii decembrie anul trecut. La Spitalul de Psihiatrie Siret, pe lângă faptul că nu s-au majorat salariile cu 15%, s-a făcut o reducere de 9,5% față de salariul din decembrie 2010. Toată lumea este nemulțumită, mai ales că nu este județ în țară să nu se fi majorat salariile, măcar cu 11-12%, la toți s-a aplicat majorarea și nu au pierdut niciun drept”. “Acuzăm CAS că nu s-a implicat cât trebuie” Lidera de sindicat întreabă “De ce CAS nu s-a implicat să aducă un buget acoperitor pentru aceste spitale?”. Ea a mai spus că, în contextul în care contractarea pe primul trimestru, făcută prin acte adiționale, reprezintă 90% din bugetul din aceeași perioadă a anului trecut, “s-au făcut diminuări la contracte nu de 10%, chiar de 25% la spitalele din Fălticeni și Rădăuți”. “Acuzăm CAS că nu s-a implicat cât trebuie. Am făcut o notă informativă la Prefectură și am discutat și cu prefectul, și am solicitat o întrevedere la Comisia de Dialog Social, subcomisia Sănătate. Am înaintat și o adresă la CAS, prin care solicităm să ne comunice ce buget a alocat CNAS pentru 2011 și cum a fost repartizat. Am solicitat o întrevedere la președintele CAS, împreună cu liderii de sindicat și managerii de spitale care nu au putut acorda aceste majorări”, a declarat Ana Ionescu. Ea a conchis că “starea de nemulțumire e la maximum și nu prea avem ce explicații să dăm, atâta vreme cât ni s-a spus că vom primi această majorare”, adăugând că aceeași informare va fi trimisă și la Federația Sanitas, pentru a fi transmisă Ministerului Sănătății. “Casa Națională nu alocă bani în funcție de influențe” De cealaltă parte, președintele director general al CAS Suceava, ec. Cristian Bleorțu, a explicat că, potrivit modificărilor făcute la Legea 95 din 2006, anul acesta se alocă la buget doar 60% din suma colectată în județ pentru contribuția la Fondul Național Unic de Sănătate, iar restul de 40% merge la redistribuiri în țară. „Noi nu plătim salariile, noi decontăm serviciile medicale ale spitalelor, iar pentru trimestrul I al lui 2011 suma alocată reprezintă 90% din media lunară pe 2010. Bugetul s-a împărțit exact după această medie lunară, nu a fost niciun spital defavorizat. Casa Națională nu alocă bani în funcție de influențe. Noi întotdeauna cerem bani mai mulți, dar ei se repartizează și în funcție de ce se colectează la nivelul județului și se distribuie uniform tuturor caselor”. Ec. Bleorțu a mai precizat că în 2011, în spitale, cheltuielile de personal au scăzut de fapt cu 10% față de anul trecut, când, începând cu luna iulie, s-au redus salariile cu 25%. Anul acesta, începând cu luna ianuarie se majorează salariile cu 15% și “spitalele nu sunt nevoite să vireze la bugetul de stat diferența de 10%”, a spus Bleorțu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: