Arhivă pentru februarie 15th, 2011

Fără partener de dialog

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Politică 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

  În condițiile în care nu există încă o conducere, nici măcar provizorie, a organizației PC Suceava, PNL nu are încă în Alianța de Centru Dreapta un partener de dialog, a recunoscut, ieri, președintele PNL Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu. „Organizația PC Suceava există, dar e o perioadă în care îșiCiteşte

SC Drumuri și Poduri SA a fost falimentată sub administrația PSD

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Politică 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

SC Drumuri și Poduri SA, aflată sub autoritatea Consiliului Județean Suceava, a fost falimentată din perioada administrației PSD, iar conducerea PD-L a derulat un amplu și ambițios program de modernizare și reabilitare a rețelei de drumuri județene, arată vicepreședintele CJ Suceava, Daniel Cadariu, într-un comunicat de presă, respingând astfel acuzeleCiteşte

Care turism ?

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Politică 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Turismul, una dintre marele mize ale României, nu pare să fie ceea ce toate guvernele de până acum s-au grăbit să scoată în evidență. Așa consideră vicepreședintele județean al PRM Suceava, Marcel Murariu, care a declarat, într-o conferință de presă, că mai toate speranțele legate de acest sector important alCiteşte

Ce facem cu moștenirea lăsată de Teodor Bălan ? (II)

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Cultură 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Fondul Teodor Bălan este unul dintre cele mai importante de la filiala Suceava a Arhivelor Statului, ne-a spus directoarea acestei instituții, Simona Palaghianu: “Fondul personal Teodor Bălan cuprinde un număr de 292 unități arhivistice din perioada 1402-1972, care au fost donate filialei de către creator în anii 1970-1972, în stareCiteşte

Festivalul-concurs național de muzică corală religioasă ortodoxă „Buna Vestire”

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Cultură 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

ediția a XXI-a, Fundu Moldovei, 27 martie 2011, ora 13   Regulament Cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria și Căminul Cultural Fundu Moldovei și Societatea de Cultură „Dimitrie Gusti” organizează cea de a XXI-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică corală religioasă ortodoxă „BunaCiteşte

Politicieni sub acoperire

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Societate 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Cât de ușor cădem în plasa scenariștilor de profesie care tulbură periodic spațiul public! Am urmărit ani buni dezvăluiri ale trecutului recent ca să ne redescoperim propria viață, dar realitatea a fost una și ce ni se spune alta.   Tone de maculatură abjectă au creat o bogată dar falsăCiteşte

D’ale politicii (122)

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Societate 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

– Un dicționar… alternativ –   > Apel. Ulrich K., un neamț care a deschis un bordel în orașul Goerlitz, a solicitat, oficial, ajutorul Parlamentului de la Bonn, deoarece el singur nu izbutește să găsească și angajeze cele 12 fete necesare pentru a porni afacerea. Oficiul local de plasare aCiteşte

Că bine zici, nenicule !

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Societate 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

Îmi amintesc și eu de cele 10 minute care marcau radiofonic „plecarea spre odihnă a copiilor” și parcă văd difuzorul prins deasupra ferestrei în casa părintească.   Era o singură problemă greu de rezolvat: vara, ora 21.30 era prea devreme, că nu se găta munca în gospodărie decât cu unCiteşte

A pus mâna pe tămâie, patrafir, molitvelnic și linguriță de împărtășanie

Actualitate, Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

> Voia să se facă popă? Aș, era doar un hoț mărunt și netrebnic…   Duminică, în jurul orei 15, în timp ce executau serviciul de ordine și siguranță publică în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, membrii unui echipaj de jandarmerie au observat un bărbat care încerca să părăsească curteaCiteşte

Se schimbă modificarea în Divizia Națională pentru CSM Bucovina Suceava

Crai nou nr. 5572 din 2011-02-15 , Sport local 15 februarie 2011 la 0:00 Comentariile sunt dezactivate

La capătul unui sezon competițional de coșmar, unul în care accidentările și ghinionul au pus capac celor de la CSM Bucovina Suceava care au retrogradat în eșalonul secund al rugbiului românesc.   Așadar, începând cu 2011, gruparea suceveană va juca în Divizia Națională, serie care cuprinde opt echipe. Siromex BaiaCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI