Paracliserul din Bilca, Vasile Irimescu, la centenar

În comuna Bilca a avut loc duminică, 6 februarie a.c., un eveniment aniversar prin care s-au sărbătorit cei mai vârstnici gospodari ai satului și veterani de război care au luptat pentru libertatea și demnitatea poporului român.
 

A fost sărbătorit mai cu seamă dl Vasile Irimescu, veteran al satului, care a împlinit frumoasa vârstă de 100 de ani și, toto-dată, 46 de ani de când este în slujba bisericii, ostenind cu dragoste și devoțiune alături de preoții care au fost în acest sat, fiind paracliserul bisericii. Credincioșii prezenți în locașul de cult au participat întâi la săvârșirea Tainei Sfintei Liturghii, luând parte apoi la slujba de Te Deum săvârșită dlui Vasile cu ocazia împlinirii frumoasei vârste. Prin această slujbă, părintele paroh Gheorghe Calancea împreună cu un sobor de preoți și credincioși ai satului și ai satelor vecine și-au arătat mulțumirea față de Dumnezeu pentru binefacerile arătate și nearătate care s-au făcut poporului român de-a lungul atâtor generații, ei rugându-se ca și în continuare să-i ajute să sporească în faptele cele bune plăcute lui Dumnezeu și oamenilor. După încheierea slujbei, autoritățile satului, împreună cu Asociația Veteranilor de Război și consiliul parohial, au oferit diplome aniversare dlui Vasile Irimescu pentru activitatea sa de-a lungul timpului. Elevii școlilor din Bilca, vrând să își arate și ei recunoștința față de cei care au luptat pentru ei, pentru a duce un trai mai bun în Hristos și în Biserică, au organizat o manifestare culturală în care au cântat și recitat cântece și poezii patriotice. Aceste aniversări din viața oamenilor sunt momente de bucurie și de comuniune fraternă, care ajută la o mai mare întrajutorare în activitatea pe care o desfășoară împreună; sunt momente de aduceri aminte și de perspectivă, de recunoștință și reînnoire. Este vorba despre recunoștința sau mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru darurile și ajutorul pe care l-au primit oamenii, în călătoria pe care o au pe pământul acestei vieți. (Pr. NICOLAE CALANCEA, Parohia „Sf. Arhangheli” Rădăuți)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI