Caz nepublicat în presa vremii (s-a întâmplat la Fălticeni, cu 47 de ani în urmă)

Urmele criminalilor, acoperite de zăpadă

Un prim raport Trecut-au anii, iar iarnă ca atunci nu s-a mai întâlnit pe la noi. Zăpadă de un metru, pe alocuri troiene de netrecut, iar gerul aspru te făcea să crezi că, într-adevăr, crapă pietrele. Pe 18 februarie a.c., se împlinesc 47 de ani de când viața liniștită a unui grec stabilit în orașul Fălticeni a fost suprimată de o mână criminală. Dar, să vedem despre ce a fost vorba.
 

La prima oră a dimineții, de la Miliția orașului Fălticeni s-a raportat „la regiune” că, la ieșirea din localitate spre comuna Baia, într-o casă aflată în construcție, s-a găsit cadavrul unui bărbat, ce prezenta urme de violență, cu mult sânge pe el. Asupra victimei nu s-au găsit niciun act sau document de identificare. Din capul locului, cazul părea foarte greu de rezolvat, mai ales că ninsoarea nu se mai oprea, iar urmele de încălțăminte ale victimei și ale criminalului (sau criminalilor) erau acoperite de nea. O măsură trebuia luată cât mai repede cu putință, pentru că, orice întârziere însemna îngreunarea anchetei. Era nevoie de oameni, de echipe întregi de lucrători de la criminalistică și judiciar, care să se deplaseze la Fălticeni pentru a face lumină în noul și deja complicatul caz. În definitiv, fusese curmată viața unui om, iar vinovatul nu trebuia lăsat în libertate. Conducerea unității regionale a dispus constituirea unei echipe operative complexe, din care făceau parte cei mai buni ofițeri din compartimentele judiciar, criminalistic și urmăriri, printre care căpitanul Ion Istrate, lt. maj. Neculae Chiaptanaru, lt. maj. Vasile Florea, precum și medicul legist Dumitru Georgescu. Cu toții, în frunte cu căpitanul Dumitru Pojar, șeful Biroului crime, s-au deplasat la Fălticeni, coordonați de procurorul criminalist-șef de atunci, Mihai Anton. S-a mers greu, în urma unui autogreder, care îndepărta zăpada. S-a dat alarma Când s-a ajuns la Fălticeni, 12 ofițeri și peste 20 de subofițeri erau deja prezenți la unitate, fiind alarmați de șeful miliției locale, din rândul cărora s-au format echipe operative cu sarcini precise a fi executate în teren. La fața locului, orice urmă era acoperită de zăpadă, nimeni nu știa nimic, nici măcar cine este victima, nimeni nu putea oferi o informație certă. Prima enigmă ce trebuia dezlegată era identificarea răposatului. Așa că acesta a fost fotografiat, iar una dintre echipe s-a răspândit prin oraș, cu poza celui omorât prin în-junghiere, întrebând din om în om dacă îl cunoaște cineva. Nu a durat mult și un grup de muncitori de la Filatura de in și cânepă din localitate, privind imaginea, a rămas înmărmurit: „E Karavelidis Hristos, grecul nostru, un om tare cumsecade”, s-a pronunțat un bărbat. Investigațiile au continuat, stabilindu-se cu exactitate că, într-adevăr, era vorba de un grec ce imigrase în România și care lucra la Filatura din localitate ca specialist în mecanică fină, cu responsabilități și asupra centralei telefonice. Toți cei audiați au vorbit despre el ca despre un ins înțelept, bun la suflet, gata oricând să ajute pe oricine la nevoie, fără să aibă dușmani sau pică pe cineva. Minoritatea elenă din Fălticenii acelor vremi îl aprecia și se mândrea cu el, mai ales că fusese aviator și că era un om bun, cu suflet mare. Această primă, dar minoră victorie, a „deschis” noi și importante șanse, astfel se explică hotărârea de a fi continuată acțiunea, zi și noapte, până la prinderea vinovaților. Câteva întrebări continuau însă să aștepte un răspuns cert și obiectiv. Care a fost mobilul crimei dacă grecul nu avea dușmani? Cine este sau cine sunt indivizii ce au lovit cu cuțitul un om nevinovat, perforându-i pulmonul și diafragma? Pentru a găsi răspuns la aceste două întrebări s-au făcut investigații largi în toate comunele limitrofe orașului, au fost verificate persoane ce erau în evidență ca fiind violente sau săvârșiseră infracțiuni de furt ori tâlhărie. Înaintea acestui lucru, peste 20 de muncitori de la Fabrica de conserve din apropiere (căci Fălticeniul avea și o asemenea fabrică) au dat o mână de ajutor, îndepărtând zăpada din curtea și de pe caldarâmul șoselei din fața casei unde fusese găsit decedat grecul Karavelidis. Așa s-a descoperit cu exactitate locul în care, în seara precedentă, aproape de miezul nopții, omul a fost atacat și înjunghiat. Acolo, pe caldarâm, s-a găsit o baltă de sânge, ce fusese acoperită de zăpadă. După lovitura primită, lăsat în agonia morții, în ultimele momente înainte de a-și da sufletul, victima s-a târât cum a putut spre casa din apropiere, cu gândul, probabil, că îi va sări cineva în ajutor. Nu avea de unde să știe că, în acel imobil nu locuia nimeni… O pistă greșită… După identificarea celui ucis cu cruzime, au fost audiați, chiar în prima zi, zeci de oameni. Se căuta un fir, o pistă care să ducă spre cei ce suprimaseră viața unui om nevinovat. Conducerea echipei le cerea colegilor să scotocească întregul cartier în care se comisese crima, să identifice cât mai multe persoane ce trecuseră în seara zilei respective pe strada 7 Noiembrie (unde se săvârșise omorul), să investigheze persoanele ce fuseseră de serviciu în acea noapte în Fălticeni. Poate, poate… Din declarație în declarație s-a ajuns la o brutărie. Cineva a afirmat că unul dintre colegii săi, când a plecat acasă, pe la orele 23 (exact în jurul orei când s-a comis omorul), și-a luat cu el și un cuțit, cu pana lungă, ascuțită. Imediat a fost adus și cel în cauză, care, în mod inexplicabil pentru început, a mințit, susținând că dânsul a plecat de la serviciu pe la ora 21. Ceva nu era în regulă. A fost chemată, pentru audieri, și soția sa, care a recunoscut că soțul ei a ajuns acasă aproape de miezul nopții. Nu știa nimic de cuțit. Fiind inclus, pentru moment, în cercul de bănuiți și pus în fața primelor probe, a recunoscut că, în seara aceea blestemată parcă pentru el, a luat cu dânsul, de la serviciu, un cuțit, pentru că, fiind târziu și trebuind să treacă pe acea stradă lăturalnică și puțin luminată (că era doar în 1964), se temea să nu-l atace cineva. A afirmat că nu a recunoscut pentru început acest lucru întrucât auzind de crimă, se gândea să nu fie și el inclus în rândul celor suspecți. Deci, pista a fost falsă. O informație salvatoare… Trecuseră aproape 3 săptămâni de căutări asidui, fără niciun rezultat concret. Nimeni nu oferea o informație mai plauzibilă, care să ducă spre cineva ce ar fi putut comite oribila crimă. Între timp, grecul Karavelidis, care nu avea rude în Fălticeni, dar era iubit de oameni, a fost înmormântat creștinește, de organizare funerarilor ocupându-se primarul de atunci al orașului, preotul paroh și cei câțiva prieteni ai defunctului, iar o mare parte din efectivul miliției a contribuit cu bani pentru procurarea sicriului, hainelor etc., așa încât totul să decurgă normal. În ciuda eforturilor făcute, ancheta parcă se împotmolise. Cercetările însă nu erau încheiate și nimeni nu se dădea bătut. Mai erau câțiva care lucraseră în noaptea cu pricina ce trebuiau audiați. Unul dintre ei și-a reamintit, vag, cum că, în seara aceea, la crâșma în care lucra, au întârziat trei tineri, care, după ce au consumat o cantitate mare de alcool, își ziceau să rămână la unitate, adică la I.G.O., unde erau angajați ca muncitori, când unul le-a propus celorlalți doi să meargă acasă, în comuna Baia. Adică, exact pe drumul pe care se comisese crima. După ce au aflat acest amănunt, oamenii legii au descins, imediat, la unitatea amintită și au obținut de la serviciul cadre un tabel cu toți lucrătorii care își aveau domiciliul în comuna Baia. Erau mai mulți, dar primii chemați pentru interogatoriu au fost, întâmplător, chiar cei trei tineri. Unul, doi și, următorul, tremurând parcă de emoție, cu înfățișarea vădit schimbată, a spus din start: „Nu l-am lovit eu cu cuțitul, ci…” După 20 de zile, cu multe nopți nedormite, pe un ger năprasnic, cu nămeții cât casa, echipa operativă complexă s-a întors la unitate. Criminalul a fost adus și el la Suceava, în cătușe. Omorâse un om fără niciun motiv. Doar pentru faptul că era beat, și întâlnind victima în cale, i-a cerut niște bani pe care aceasta nici măcar nu-i avea asupra sa să-i dea. Atunci a scos cuțitul și a lovit în neștire. După care l-a buzunărit pe grec, luându-i singurele obiecte ce le avea asupra sa. Niște chei, găsite mai târziu într-un canal, unde criminalul a spus că le-a aruncat. Acestea au făcut obiectul mai multor expertize, cu valoare probatorie deosebită în cauză. Un caz, din multe altele, care a dat multă bătaie de cap, cerând, pentru soluționare, 20 de zile și nopți de muncă neîntreruptă. O crimă comisă cu 47 de ani în urmă, care a zdruncinat liniștea unei așezări în care trăia și o mică comunitate de greci, în deplină înțelegere cu localnicii. Ca și în multe alte situații asemănătoare, tâlhării, jafuri, omoruri (despre care, e posibil să mai scriem), principalul vinovat a fost alcoolul consumat fără măsură. Cum așa erau timpurile atunci, despre această crimă și multe altele în presa vremii nu s-a scris un cuvânt. De aceea am făcut-o acum.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: