Cu calea ferată la fier vechi…

 

Ieri, în jurul orei 11, în timp ce executau serviciul de ordine și siguranță publică în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, membrii unui echipaj de jandarmerie au depistat, în zona pasajului peste calea ferată, doi bărbați, care, după ce demontaseră mai multe elemente metalice ale căii ferate industriale ce deservește o societate comercială, se deplasau către un centru de colectare a fierului vechi, în scopul valorificării acestora. Militarii i-au oprit pe cei doi, supunându-i procedurilor legale în astfel de cazuri. Ei sunt, s-a aflat ulterior legitimării, Ion U., de 53 de ani, și Cătălin P., de 41 de ani, ambii din municipiul Suceava, care demontaseră nici mai mult, nici mai puțin de 36 de elemente metalice (tirfoane și plăcuțe de fixare a căii ferate pe traverse). Prejudiciul estimat de administratorul societății comerciale în cauză este de 1000 de lei, și, din câte declară, sunt necesare lucrări de reparare a căii ferate distruse. Au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea unei fapte susceptibile de a fi furt calificat, dosarul urmând să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor, informează cpt. Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: