Au furat tot ce-au găsit, de la aparat de sudură, la afinată

 

Agenții Postului de Poliție Adâncata au fost sesizați de Costel G., de 57 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, în perioada 30.01-7.02.2011, autori necunoscuți, prin forțarea sistemului de asigurare de la ușa de acces, au pătruns în locuința proprietate, situată în comuna Adâncata, de unde au sustras mai multe bunuri. Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit faptul că autorii au pătruns în casa de locuit și, de pe hol, au sustras un aparat de sudură, cu carcasă metalică, prevăzut cu mâner și mai multe butoane din ebonită de culoare neagră. Dintr-o cameră a locuinței au sustras circa 7 litri de afinată, băutură ce era păstrată într-o damigeană din sticlă. Prejudiciul cauzat este estimat la suma de 1200 de lei. Și la Ilișești hoții au dat atacul, persoane necunoscute pătrunzând în locuința lui Alexandru I., de 35 de ani, din Ilișești, de unde au sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 2000 de lei. Mai precis, 25 de cutii de gresie și faianță, 10 cutii de parchet melaminat, în suprafață totală de circa 30 mp, o roabă folosită în construcții, un pistol pentru spumă poliuretanică și 3 tuburi cu spumă, 3 bidoane din plastic cu capacitate de 5 litri fiecare, cu afinată de casă, o trusă de scule cu 9 sertare, un scaun pliant, scule de zidărie (două nivele, ciocan, vinclu etc.) Ambele fapte fac obiectul câte unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: