Dar este nevoie ca existența materială a celebrei colecții să fie perpetuată și pentru generațiile care vin. Nu doar pentru a aminti de vremuri glorioase, ci de a vorbi despre superba artă creată în acest colț de lume mereu cercetat și jefuit de cete, hoarde sau armate de primprejur sau de peste mări și țări… Așadar, aceste minunății trebuie restaurate, ca să folosim termenul consacrat, chiar dacă e greu de înțeles cum se poate… restaura o broderie. Mănăstirea Putna a solicitat specialiștilor întocmirea unui deviz pentru prelungirea vieții celebrului Epitaf de la 1490 dăruit de Voievodul Ștefan mănăstirii și pentru trei epitrahire din aceeași perioadă. Suma este considerabilă: 254.200 lei. Ați citit bine: peste 2,5 miliarde de lei vechi. Dacă totalitatea sumelor primite anul trecut de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților de la Guvern, Consiliul Județean, Consiliul Local Suceava drept subvenții sau contribuții, plus sumele donate din țară și din afara ei depășesc cu puțin 11 milioane lei, sumă consacrată întregului patrimoniu deținut de eparhie, este ușor de imaginat cât de greu este să rupi o asemenea sumă din acest total pentru broderii. Și sunt mii de alte obiecte și obiective care au nevoie de restaurare. Nu vreau să insinuez nimic. Dar vreau să vă reamintesc că obrazul subțire cu cheltuială se ține.
Am mai scris despre convingerea unor mari specialiști că broderia de la Putna, păstrată de secole, este unică în lume. Rezistența ei față de toate agresiunile timpului îi dovedește trăinicia și calitatea, frumusețea și claritatea mesajului artistic răzbind astfel din vremea celor ce-au țesut-o până astăzi. Sorin Ullea vorbește chiar despre școala moldovenească de broderie și exemplifică cu o altă celebră broderie, expusă în Muzeul armelor de la Kremlin – rușii au botezat-o „broderie bizantină”, nu românească, din motive lesne de înțeles –, danie aparținând voievodului muntean Neagoe Basarab și soției sale Despina (de altfel și inscripția în slavonă de pe broderie lămurește că e vorba de un domn român și nu… bizantin). Broderia a fost comandată de (olteanul de origine) Neagoe Basarab unui atelier moldovenesc, însușirile artistice ale acesteia fiind tipic moldovenești. (Silviu Ullea, Granițele Moldovei, Ed. Mușatinia, Roman, 2009)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii