În seara zilei de 1.02.2011, în jurul orei 20, Ilie B., de 30 ani, din municipiul Rădăuți, fiind în stare de ebrietate, a intrat fără drept în locuința lui Ioan M., de 63 de ani, din comuna Gălănești, împreună cu care obișnuia să consume băuturi alcoolice. În casă era și Vasile S., de 52 de ani, din aceeași localitate. Nici una, nici două, Ilie B. i-a agresat fizic pe cei doi, aplicându-le mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, în zona feței și a toracelui. Întrucât bărbații bătuți acuzau dureri puternice la nivelul capului, agenții Postului de Poliție Gălănești, sosiți la fața locului, au solicitat prezența unei ambulanțe, care a și transportat victimele la Spitalul Municipal Rădăuți. În urma efectuării primelor investigații medicale, Vasile S. a fost internat cu diagnosticul „emfizem subcutanat, fracturi costale multiple, os molar fracturat”, leziuni ce necesită pentru vindecare aproximativ 30 de zile de îngrijiri medicale. Ioan M. stă în spital cu diagnosticul „traumatism cranian prin agresiune”, necesitând pentru vindecare aproximativ 6-7 zile de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări față de agresor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, vătămare corporală și lovire sau alte violențe.
Autorul, care i-a agresat victimei și un musafir, s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru violare de domiciliu, vătămare corporală și lovire sau alte violențe
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii