Surpriza comasărilor propuse de Ministerul Sănătății

Spitalul Gura Humorului va trece sub “aripa” Spitalului Județean

Ministerul Sănătății a publicat ieri lista cu spitalele propuse spre comasare, surpriza pentru județul Suceava, față de lista propusă de DSP Suceava, fiind trecerea Spitalului Gura Humorului ca secție a Spitalului Județean Suceava. Directorul executiv al DSP Suceava, dr. Ludovic Abiței, ne-a declarat ieri că, inițial, luase în discuție varianta propusă de minister cu Gura Humorului, dar s-a renunțat la ea pentru că spitalul humorean “avea niște bani în derulare” și trebuiau cheltuiți. În ce privește comasarea spitalului cu cel județean, dr. Abiței spune că în noile condiții “se mai pot dirija niște medici” către spitalul din Humor, mai ales anesteziști, specialitate deficitară acolo, în condițiile în care la Suceava există zece medici.
 

Spitalul Gura Humorului

Managerul Spitalului Județean de Urgență, ec. Vasile Râmbu, ne-a precizat, tot ieri, că această comasare va însemna “eforturi foarte mari pentru noi” și reorganizare pentru spitalul care va fi preluat. “Propunerea vine nu ca trăsnetul, dar pe neașteptate. Vom căuta să găsim soluții să răspundem la tot ce va trebui rezolvat. Va trebui reorganizat Spitalul Gura Humorului, să găsim soluții pentru a satisface cerințele tuturor bolnavilor din zonă. Vom vedea ce secții vor rămâne acolo, să vedem ce înseamnă urgențele și ambulatoriul de acolo, fiindcă nu vrem să perturbăm adresabilitatea pacienților”. Râmbu mai spune că nu e exclus nici transferul unor medici de la Humor la Suceava și invers, nici desființarea unor secții de la spitalul din Humor. “Nu putem sta cu secții de aceeași specialitate și aici, și acolo, trebuie să vedem care sunt rentabile. E posibil ca urgențele să fie trecute la Suceava. Oricum, pentru noi va fi un efort să-i aducem și pe ei la nivelul cazuisticii și Indicelui de Complexitate a Cazurilor (ICM) de la Spitalul sucevean”. Ec. Vasile Râmbu a mai precizat că “sunt mai multe de recuperat”, mai ales salarizarea: “Nu prea suntem pregătiți în privința personalului, pentru că cei de acolo trebuie să aibă aceleași drepturi salariale ca salariații spitalului nostru. Vor fi eforturi financiare mari, dar vom vedea cum ne aliniem”, a concluzionat directorul Râmbu. Solca se transformă în cămin de bătrâni Începând de ieri, pe site-ul Ministerului Sănătății, la adresa de web www.ms.ro poate fi studiată lista cu unitățile sanitare propuse pentru comasare, precum și proiectul de Hotărâre de Guvern privind dezvoltarea rețelei de cămine pentru persoanele vârstnice, care cuprinde și lista unităților sanitare ce se vor reprofila în acest sens. În ce privește județul Suceava, ministerul a fost de acord cu propunerea de comasare a spitalelor de Psihiatrie Câmpulung și Siret cu spitalele municipal, respectiv orășenesc de acolo, și transformarea spitalului Solca în cămin de bătrâni. Până la 31 martie, Consiliul Local Solca trebuie să întreprindă demersurile necesare în acest sens. Conform proiectului Ministerului Sănătății, din cele 435 de unități sanitare cu paturi care există în prezent atât în rețeaua proprie, cât și în administrarea autorităților locale, 182 unități sunt propuse să rămână fără personalitate juridică și să se reorganizeze în secții exteriore. Din cele 182 de spitale, un număr de 111 unități sanitare vor fi comasate, iar restul de 71 sunt unități care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanență. Există deja 10 unități sanitare (5 în Dâmbovița, 2 în Oradea, 2 în București și una în Argeș) care sunt desființate din punct de vedere juridic prin hotărârile de guvern aprobate anul trecut. Ministrul sănătății a ținut să dea asigurări că “în urma comasărilor și a reprofilărilor de spitale nu va exista personal medical disponibilizat”. El a spus că, în cazul comasărilor, unitățile sanitare devin secții exterioare ale unităților nou înființate și nu vor fi disponibilizări, iar în cazul celor 71 de unități sanitare care vor fi reprofilate, cei 794 de medici și 2532 asistenți medicali vor fi repartizați, după caz, în unitățile sanitare nou înființate sau în cele din județul în care au domiciliul. Comasarea sau reprofilarea celor 182 de unități sanitare este rezultatul unei evaluări pe care Ministerul Sănătății a realizat-o în colaborare cu direcțiile de sănătate publică și autoritățile locale timp de mai multe luni de zile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: