La Poiana Stampei

„Iarna în Poieniță”

La Poiana Stampei a fost organizată, sâmbătă, 29 ianuarie, cea de-a III-a ediție a manifestării cultural-sportive „Iarna în Poieniță”. La concursul de schi organizat pe pârtia din localitate s-au înscris 75 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani. În afara concursului s-au înscris și alți candidați cu vârste sub 7 ani și peste 15 ani. Au fost organizate, pe categorii de vârstă, probe de schi alpin, de urcare a pârtiei pe schiuri și sanie.
 

Pregătirile concurenților pentru un loc pe podium au început din vacanța de iarnă. Sub îndrumarea profesorilor de educație fizică s-au organizat concursuri de schi și sanie la nivel de clasă și de școală. Vineri, zeci de copiii au bătătorit pârtia, au mai pus zăpadă în zonele unde aceasta era insuficientă, pentru ca aceasta să fie numai bună de concurs. Pregătirea pentru concursul de schi, făcută zilnic, în drum spre școală și înapoi După ce câțiva schiori profesioniști și cu rezultate remarcabile în diverse concursuri locale, zonale și naționale au deschis pârtia, s-a dat startul concursului de schi alpin, desfășurat în două manșe, pentru o departajare mai bună. Primii schiori care au coborât au fost băieții, apoi fetele. În-trecerea s-a desfășurat, și la fete, și la băieți, pe categorii de vârstă. Cel mai mic concurent, Iulian Gabriel Iugan, de 6 ani, a scos timpi foarte buni comparativ cu ceilalți participanți, urcând și el pe podiu-mul de premiere la categoria sub 7 ani. Schiază de la 4 ani, a învățat mai mult singur să schieze, sâmbătă venind să concureze cu alți copii mai mari. „Am învățat singur să schiez, tata mi-a cumpărat schiuri și clăpari și, după ce vin de la grădiniță, merg la schi. Am venit să iau premiul I, până acum am primit doar diplomă, dar anul acesta vreau premiu”, ne-a spus Iulian, care a obținut și cel mai bun timp la categoria sub 7 ani. Mulți dintre copiii înscriși în concurs au o bună pregătire pentru schi. Am aflat că o parte dintre ei, care stau la distanțe de 3-4-5 km de școală, preferă să vină iarna la cursuri pe schiuri. „A veni la școală pe schiuri, cu rucsacul în spate, este mult mai plăcut decât cu microbuzul școlar. Chiar de avem și de urcat, pentru noi este frumos, păcat că nu este zăpadă multă și vine căldura”, ne-au spus câțiva copii din satul Tătaru. Andrei Ciubotaru, în vârstă de 10 ani, a învățat singur să schieze în urmă cu 6 ani și are în palmares mai multe locuri I la concursuri de schi și sanie. La fel și Beatrice Bordeianu, tot de 10 ani, care a venit la „Iarna în Poieniță” să câștige, pentru că la toate concursurile specifice sporturilor de iarnă organizate în comună s-a clasat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. „Schiez de la 3 ani, iar acest sport mă face să fiu mai puternică”, ne-a spus Beatrice. Tot un campion local este și Daniel Vasiluț. Are 11 ani și schiază de la 2 ani. Primele lecții le-a luat de la tatăl său. „Prima dată mi-a făcut niște schiuri din scândură și m-a dus pe un deal din apropierea casei. După aceea mi-a cumpărat schiuri, iar la 3 ani am participat deja la primul concurs la Vatra Dornei, unde am fost cel mai mic, dar m-am descurcat mai bine ca alți copii mai mari. Din acel an am participat în fiecare iarnă la tot felul de concursuri aici în comună și la Vatra Dornei. M-am pregătit și la snowboard, aici chiar dacă e mai greu ca la schi e mai simplu de obținut locul I, pentru că nu există concurență atât de mare. Contează și calitatea schiurilor sau a plăcii de snowboard, dar cel mai important este să ai tehnică, să fii bine pregătit fizic, să ai experiență și antrenament. Păcat că iarna este scurtă și cu zăpadă puțină și nu avem cum să ne antrenăm mai mult”, ne-a spus Daniel. La doar 9 ani și cu numărul 2 în concurs, Cosmin Chiforescu a venit pentru prima oară la un concurs de schi. Schiază de un an, iar dorința lui înainte de concurs a fost aceasta: „Să trec repede și bine printre jaloane”; ceea ce s-a și întâmplat. După concursurile de schi și snowboard, au urmat cele de sanie și bob, care au avut și cei mai mulți participanți. Proba de sanie s-a desfășurat în două manșe, câștigători fiind declarați copiii care au obținut timpul cel mai bun în cele două coborâri. Partea tehnică a concursurilor a fost asigurată de prof. Dorina Frățiloiu și salvamontistul pensionar Teodor Vasiluț. „În fiecare an adunăm la acest concurs un număr tot mai mare de copiii, pentru că sporturile de iarnă sunt foarte îndrăgite de ei. Aceste con-cursuri se realizează datorită sprijinului primit de la Asociația «Roua Cerului», reprezentată de Marin și Niculina Vasiluț și de dl Toader Vasiluț, cei care au pus la dispoziție toată infrastructura pentru tot ceea ce înseamnă sporturi de iarnă. Oferim diplome și dulciuri concurenților, tocăniță, mied, vin fiert, ceaiuri, cafea, gogoși pentru toată lumea. Această manifestare nu putea avea loc fără sprijinul sponsorilor care ne-au asigurat vin, carne, dulciuri și multe altele necesare bunei desfășurări a manifestării. Încercăm să creștem de la ediție la ediție”, ne-a spus Petrică Chiforescu, directorul Căminului Cultural Poiana Stampei. Concurs culinar, gogoși, ceai și vin fiert În timpul pauzelor dintre probe, copiii au primit ceai fierbinte și gogoși. Și adulții s-au înfruptat din cele peste 500 de gogoși făcute de octogenara Iustina Vasiluț și s-au încălzit cu vin fiert, oferit din belșug și gratuit de unul din sponsori. Totodată au fost organizate și alte activități. Gospodinele din sat au participat la un concurs gastronomic, în care 5 echipe au curățat cartofi contra cronometru, bărbații s-au întrecut în porționat carne, pentru ca apoi cu toții să se ospăteze din tocănița și gulașul pregătite în cadrul con-cursului. Dacă la curățatul cartofilor au fost punctate rapiditatea și cantitatea cea mai mare de cartofi curățați, la gătit cel mai bun s-a dovedit a fi viceprimarul Viluț Mezdrea, care a demonstrat că știe foarte bine să porționeze carnea și să dozeze ingredientele pentru a face o mâncare gustoasă pentru 200 de persoane. Cupa a revenit Școlii Poiana Stampei Festivitatea de premiere i-a adunat lângă podiumul de premiere pe majoritatea concurenților. Cei mai buni sportivi, cel mai tânăr și cel mai vârstnic participant, schiorii cei mai bine pregătiți tehnic, concurenții de la gastronomie, dar și organizatorii au urcat pe podium. În acest an, Cupa „Iarna în Poieniță” a revenit Școlii Poiana Stampei, pentru performanțele obținute în concursurile școlare de schi și pentru implicarea în organizarea concursului. Prof. Dorina Frățiloiu, care se ocupă de pregătirea schiorilor, ne-a spus: „Nu puteau fi aceste rezultate dacă nu ar fi existat dorința de afirmare a acestor copiii în domeniul sportului”. Toți participanții au primit diplome și dulciuri. Plimbări cu sania, foc de tabără și coborâre cu făclii Pe parcursul zilei, cei prezenți au putut face gratuit plimbări cu sănii trase de cai împodobiți cu zurgălăi, iar copiii au făcut plimbări cu sania trasă de poneiul Lola, al lui Neculai Rusu. Până la lăsarea serii, la Poiana Stampei s-a schiat, iar muzica a creat atmosfera necesară unei petreceri la foc de tabără. Manifestarea a fost încheiată de coborârea schiorilor cu făclii. „Alături de concursurile școlare, organizând și având un număr mare de participanți la astfel de manifestări în comună, putem descoperi viitorii sportivi, iar cei mai buni ajung chiar să facă performanță. Un loc pe podium la un astfel de concurs îl poate îndemna pe un elev de școală generală să urmeze un liceu sportiv și de aici încolo să facă schi de performanță. Sperăm ca și această manifestare să fie o reușită pentru comună în această zi minunată pentru schi. O zi frumoasă, așa cum este și sufletul oamenilor din Poiana Stampei”, ne-a spus primarul Elisei Todașcă. Organizatori au fost Primăria Poiana Stampei, Asociația „Roua Cerului” și Școala cu Clasele I-VIII Poiana Stampei, sprijiniți de sponsori locali; oficiile de gazdă au fost făcute de familia Vasiluț Marin și Niculina. Deși nu i s-au alocat fonduri de la bugetul local, realizarea ediției a III-a a manifestării cultural-sportive „Iarna în Poieniță” a fost posibilă datorită sprijinului oferit de familiile Marin și Niculina Vasiluț, Petru și Angela Crețu, Cristian și Adriana Bordieanu, Vlăduț și Loredana Candrea, Gheorghe și Floarea Boancheș, Gheorghe și Mariana Ciubotaru, Viluț Mezdrea, Cristian Donisă, Corneluța Pentelescu, Octavia Chiforescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: