România trebuie să găsească un nou model economic

Premierul Emil Boc ar trebui să-și asume responsabilitatea și să demisioneze imediat pentru „incapacitate administrativă, incompetență și lipsă de profesionalism”, este de părere președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, arătând că măsura creșterii TVA la 25 la sută a avut drept consecință doar creșterea costului vieții și niciun spor la colectările bugetare.
 

Liderul social-democraților suceveni a spus că aprecierile șefului misiunii FMI în România privind lipsa de capacitate de administrare a Guvernului dovedesc că toate măsurile luate de puterea actuală au avut ca efect doar scăderea nivelului de trai al românilor. „Cei care au greșit, trebuie să și plătească pentru greșelile lor. Vine clipa decontului, iar FMI trebuie să fie solidar cu Guvernul”, a spus Nechifor, care consideră că principalul vinovat de această situație este premierul Emil Boc. Președintele PSD Suceava a reamintit că în martie 2010 avertiza că Guvernul vrea să majoreze TVA și că a arătat atunci că măsura nu va avea efectele scontate și că, după ce guvernanții au negat că vor adopta o asemenea măsură, aceasta a fost luată la mijlocul anului, având ca efect doar creșterea costului vieții românilor. „O obligație a Guvernului este revenirea la TVA de 19 la sută, revenirea la salariile bugetarilor, la acordarea de pensii echitabile și repornirea creditării economiei”, a spus deputatul social-democrat. El consideră că România va trebui să găsească un nou model economic, care să ducă la dezvoltare, menținând o dimensiune socială. „Nu putem vorbi de protecție socială fără o economie puternică, dar nici nu putem să luăm bani de pe spatele celor săraci”, a spus Nechifor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: