Sobieski și românii, valori și atitudini

Orașul Salcea, așezat în Podișul Dragomirnei, atestat documentar în anul 1626, a fost gazda unor activități de înaltă ținută intelectuală ale cercului pedagogic al profesorilor de limba și literatura română, marți, 18 ianuarie a.c.
 

Soarele blând și prietenos a zâmbit cu amabilitate musafirilor sosiți la Școala cu Clasele I-VIII Salcea, ca și membrilor catedrei de limba română, directorului, cadre-lor didactice și elevilor acestui minunat centru de cultură, izvor de educație. Tema generoasă, provocatoare, interesantă și foarte actuală, în contextul integrării României în marele conglomerat etnic european: ‘Formarea valorilor și atitudinilor la elevii de gimnaziu, prin abordarea crosscurriculară a textelor literare din manualele școlare’. Activitatea a fost structurată de susținătoare (Carmen Radmacher și Iuliana Domunco) pe trei momente (proiectare judicioasă, pragmatică): lecție demonstrativă, material informativ, ateliere metodice. Scopul activității a fost acela de a ajuta cadrele didactice în perfecționarea continuă la un nivel deosebit al proiectării, susținerii demersului didactic, de colaborare, de armonizare a proiectelor de lecție. Activitatea demonstrativă de la clasa a VI-a a urmărit să evidențieze valorile morale și estetice din textul literar ‘Sobieski și românii’ al creatorului nuvelei istorice românești, Costache Negruzzi. Elevii au fost repartizați pe trei ateliere, fiecare având un simbol (un blazon), în concordanță cu epoca istorică evocată și generând o anumită atitudine. Participanții au apreciat bogăția și varietatea informațiilor, relația elevi – profesor, elevi – elevi, măiestria, tactul, implicarea dnei Radmacher în parcurgerea tuturor momentelor lecției. Scopul lecției: de a cultiva gustul estetic, de a forma reprezentări culturale, de a înțelege valorile fundamentale specifice spațiului cultural românesc și de a le integra în universul valorilor general umane și europene, a fost atins, prin crosscurricularitate. Ideea de la care a plecat propunătoarea a fost aceea că literatura este o disciplină-ancoră, în al cărei moment sunt adunate și valorificate toate științele, iar valorile se manifestă, se exteriorizează, se exprimă prin atitudini. Aceeași idee a călăuzit-o și pe susținătoarea materialului informativ, Iuliana Domunco. Dacă până la această activitate materialul de specialitate era primit cu oarecare bunăvoință și înțelegere, de data aceasta, susținătoarea informării ne-a atras prin seriozitatea discursului, bogăția informației, interesul și aria de cercetare, prin indicarea formelor de exteriorizare a valorilor și atitudinilor. ‘Studiul textului literar trebuie conceput drept activitate de identificare a formelor pe care le iau valorile în dinamica mesajului artistic, de interpretare și de interiorizare a acestora în universul propriu al elevilor, pentru a se putea exterioriza în atitudini și comportamente adecvate’ – este mesajul final al materialului, de o înaltă ținută științifică și spirituală. Cea de a treia secvență a activității a continuat și s-a derulat în aceeași notă de seriozitate, de implicare, de dezbatere, de însușire și de transmitere de bune practici în valorificarea experienței profesionale a fiecărui participant. Activitatea s-a desfășurat pe trei ateliere: de proiectare a unei secvențe didactice prin care să se evidențieze formarea valorilor și atitudinilor la elevii de gimnaziu; de propunere și exemplificare de strategii didactice și de activități propriu-zise de învățare menite să formeze la elevi valori și atitudini; de propunere de probe, metode, tehnici, forme, indicatori de evaluare pentru abordarea crosscurriculară a conținuturilor de instruire. Atelierele au fost urmate de ‘turul galeriei’, când monitorii au prezentat rezultatele creației lor. Prezență discretă, amabilă, directorul școlii, prof. Huțu Cătălin s-a dovedit un ghid de nădejde, un apropiat, un punct de sprijin al catedrei, participarea sa la activitatea de cerc sporind eficiența temei, întărind ideea conceperii crosscurriculare a lecțiilor de limba română. Pe scurt, activitatea de la Salcea a reprezentat un succes, un exemplu de colaborare, de proiectare, de unitate, demnitate și măiestrie profesională. Prof. LUCIAN IONIȚĂ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: