Promovarea destinației turistice Țara Dornelor la Târgul de turism din Oslo

În această lună, în perioada 13-16 ianuarie, proiectul ‘Ecoturism în Țara Dornelor – un instrument pentru dezvoltare durabilă’, coordonat de Fundația Speologică ‘Club Speo Bucovina’, a adăugat un nou rezultat care să contribuie la obiectivul de dezvoltare a zonei Dornelor prin promovarea unui turism prietenos cu mediul.
 

Finanțat de Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creștere economică și dezvoltare durabilă în România, proiectul (desfășurat sub egida Norway Grants, Innovation Norway, Fundația Speologică ‘Club Speo Bucovina’, Discover EcoRomania, CBNRM Net) a parcurs deja cea mai mare parte a perioadei de derulare, o serie de rezultate remarcându-se. Unul din aceste rezultate este participarea la Târgul internațional de turism de la Oslo, organizat în fiecare an încă din prima lună, dând ocazia operatorilor de turism de pretutindeni să facă alegerile cele mai potrivite pentru clienții lor. În acest context competitiv a fost promovată Țara Dornelor, la standul organizat de Asociația de Ecoturism din România (AER), partener în proiect cu expertiză în domeniul acesta. Din delegația care a participat la eveniment au făcut parte 4 reprezentanți ai AER, 2 membri ai Asociației de Ecoturism Țara Dornelor și un reprezentant al Fundației Speologice ‘Club Speo Bucovina’. Pe parcursul celor 4 zile de târg, unde statisticile au înregistrat peste 30.000 de vizitatori, standul românesc a prezentat postere cu imagini sugestive din Țara Dornelor, punctându-se activitățile care pot fi considerate fără impact asupra mediului: călărit, drumeție de munte (nordic walking), schi. Vizitatorii standului au primit broșuri realizate în cadrul proiectului și o mulțime de detalii de la organizatorii români despre tot ce poate oferi zona. Contactul realizat de membrii Asociației de Ecoturism Țara Dornelor cu operatori norvegieni (Ethical Travel Portal și Ungarn&Romania Spesialisten) interesați să introducă în ofertele lor pachete cu destinație românească poate fi o șansă extrem de interesantă de valorificat. La imaginea dorneană a standului au contribuit și frumoasele ouă încondeiate realizate de meșteri, dar și de elevi de la Școala cu Clasele I-VIII din Poiana Stampei, pe care mulți vizitatori le-au dorit ca suvenir. Desigur, rezultatele concrete ale prezenței dornene la Oslo se vor vedea în timp, dar evaluând aspectele petrecute până la momentul curent putem spune că Țara Dornelor are o șansă interesantă din valorificarea splendidului peisaj, pe care trebuie să îl conserve cu cât mai multă grijă! (TATIANA DONE, manager de proiect; ALINA IONIȚĂ, președinte al Asociației de Ecoturism Țara Dornelor)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: