‘Însemnări din vacanță’

> Lucrarea universitarului Mihai Iacobescu, o împletire de informații istorice și de întâmplări de viață concretă În 2010, Bucovina și întreaga Românie culturală s-au îmbogățit cu o nouă lucrare a profesorului, istoricului, specialistului în muzeologie, pedagogie, dar mai ales în bun-simț și omenie care este domnul Mihai Iacobescu.
 

Intitulată ‘Însemnări din vacanță’, cartea aceasta de 307 pagini este o veritabilă întâlnire de spovedanie – cum o numește spiritual autorul însuși – cu propriile gânduri, sentimente, amintiri, reușite ori dezamăgiri, cu roadele muncii intelectuale de-o viață. Cei care-l cunoaștem pe dl prof. Mihai Iacobescu știm că este o persoană care te cuprinde în harismele sale foarte ușor, cu deplină ospitalitate, te uimește prin jovialitatea și debordanta sa încredere în viață, prin căldura și modestia cu care se coboară din statutul său magistral și te omenește ca Avraam din Vechiul Testament și care odată ce-ți face loc în viața lui nu te mai slobozește nicicând, căci larghețea sufletului său cuprinde infinit spațiu pentru prieteni. Pentru că una din florile familiei Iacobescu, Mihaela, trăiește de mai mulți ani în Scandinavia, în Suedia, verile ultimilor ani au fost petrecuți de domnul profesor Mihai dimpreună cu distinsa Vera, soția sa, pe aceste plaiuri din Nordul Europei. Cum dl prof. Iacobescu este un om care nu poate sta degeaba are – la experiența profesională acumulată într-o jumătate de veac – foarte multe de spus, din care noi avem ce învăța. Însemnările din vacanță sunt zămislite în Suedia și oferite cititorilor ca rod al bucuriei intelectuale a dlui Iacobescu. Frumos ar fi să le cunoască și suedezii și – într-un viitor – să le traducă și să le citească și ei în limba lor. Lucrarea este de o valoare colosală în latura memorialistică dacă ținem cont că în ea găsim referiri la legăturile personale ori intelectuale dintre prof. Mihai Iacobescu și personalități care de multe ori depășesc valoarea națională, precum maestrul Ion Irimescu, Mihail Sadoveanu, Eugen Dimitriu, basarabeanul, ori Erich Beck. Cartea începe cu patru întâmplări captivante din copilăria autorului, povestite cu farmecul unui Creangă de mileniul III, cu mult suspans, cu larghețe de amănunte și cu deznodăminte hazlii. Prima din aceste povestiri este ‘Lupul’, care era de fapt vaca din curtea părintească – dar părea de la distanță o namilă mare și cenușie asemenea unui lup înspăimântător. Urmează ‘Turta dulce’ – care era pachețelul cu merinde pregătit de mătușa Paraschiva Fieraru de la Probota, gazda unde proaspătul profesor suplinitor de la școala din localitate stătea în primul an de serviciu; această turtă s-a dovedit tare dulce atunci când, plecând la fete, la Sirețel, împreună cu un prieten, Costică Ciobotaru, în loc de mâncare au primit la casa lor numai băutură și o bună morală, că nu-s încă de fuste, căci n-au armata făcută. Urmează ‘Lanțul’ – care este povestirea devenirii micuțului Grivei, căruia, conform unui obicei gospodăresc, i s-a tăiat coada, punându-i-se în cele din urmă un lanț în jurul gâtului, pentru a-și împlini ‘misiunea’ de la casa stăpânilor săi. Episodul ‘Bunica’ este povestea Mărioarei lui Vasile Lazăr, care a rămas văduvă la 27 de ani, căci soțul ei a fost împușcat în ambele picioare la Mărăști, în 1917, dus prizonier la Viena și îngropat într-o groapă comună care astăzi nu se mai cunoaște. Mări-oara a rămas cu trei fete – Verona de 8 ani, Floarea de 5 ani și Mălina de 3 ani – și nu s-a mai recăsătorit, deși a avut mulți pețitori, unii putrezi de bogați, precum crâșmarul satului, Grigore Popescu. L-a început le-a spus că trebuie să-și vadă fetele ajunse toate cu un rost; iar apoi le-a spus deschis: ‘pe Vasile, omul meu, n-am cu cine-l înlocui… Și numai dacă m-aș gândi la altul, el s-ar învârti acolo, în cimitirul acela, necunoscut de la Viena… Și s-ar supăra… Și m-ar blestema de nu mi-aș afla odihnă nici pe lumea cealaltă!’. Aceasta e una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste create de inteligența neaoșă a românului poet. Această bunică era un tezaur de proverbe, strigături, fabule, ghicitori, snoave, un adevărat taumaturg naturist, prin trata-mente cu rouă de pe flori, cu humă, cu lutișor negru, cu unsori din plante și anumite flori. La întâlnirea cu maestrul Mihail Savodeanu, dl Mihai Iacobescu dorea să afle dacă se poate sau nu apuca de scris, iar răspunsul a fost acesta: ‘…e foarte important să crezi în ceea ce scrii, să crezi tu și să poți să-i faci și pe alții să creadă…, scrisul e o treabă simplă: nu există niciun critic, între toți criticii, care să-ți poată răspunde mai cu temei, decât dumneata însuți…, dacă ceea ce scrii pornește din inimă și simți ușurarea pe care o simte vulturul închis în cușcă, care simte mereu chemarea libertății și înălțimile cerului și n-are tihnă și odihnă până când nu sfarmă gratiile cu ghearele și cu clonțul să poată ieși iarăși spre înaltul bolții, sub mângâierea soarelui… atunci scrie!’. Povestirea ‘Timur Lenk’ și tabloul pentru posteritate este o glumă cu mult tâlc. La solicitarea lui Timur Lenk, faimosul conducător al tătarilor între 1336 și 1405 de a i se face un tablou care să rămână în istoria lumii, s-au înscris toți artiștii mari ai lumii, ademeniți și de promisiunea de a primi jumătate din tezaurul său. Și-au pierdut capul însă toți titanii artei, chiar dacă se numeau Fidias, Myron, Scopas, Praxitelles, Lisip, Michelangelo, Delacroix. A câștigat însă un necunoscut: Nikolai Nikolaevici, venit din țara socialismului victorios, U.R.S.S., pentru că a știut cum să-l înfățișeze pozitiv pe Timur Lenk, fiind în același timp și obiectiv. Acesta era înfățișat călare, pe un cal alb, privit din partea dreaptă – spre a nu i se vedea nici cicatricea, nici umărul stâng mai ridicat decât celălalt –, cu un obraz feciorelnic, roz-alb, ca un Făt-Frumos, ținând în mâna stângă, ridicat în sus, un paloș, de deasupra căruia își lua zborul un porumbel, spre un cer senin, primăvăratec. Morala acestei glume: așa se putea defini realismul socialist – realitatea urcată pe un cal alb și privită din unghiul favorabil ideologiei. Și așa poate fi prezentată și realitatea istorică de multe ori. Istoria Sucevei anilor ’80 este înfățișată în povestirea ‘Colega de birou, Elvira’. Această Elvira, prin faptul că era soția tovarășului prim-secretar al Comitatului Județean de Partid Miu Gheorghiu, a influențat toate instituțiile în care dorea să se implice. Dl prof. Iacobescu a cunoscut împliniri și dezamăgiri prin faptul că Elvira l-a ales coleg de birou la Universitatea din Suceava: a avut bucuria de a pleca, timp de o lună de zile, în august 1974, în Suedia la un schimb de experiență, dar și profunda mâhnire de a fi înlăturat de la Universitate pentru că Elvira a preferat să-i fure catedra de Istorie contemporană universală. Această Elvira a sfârșit tragic, prin sinucidere, după o viață plină de tensiune, urzeli, luptă pentru putere. Impresionantă este istoria țării lor, pe care tinerii din Suedia știu să o expună celor care-i vizitează. Sistemul de învățământ scandinav, unde nu sunt cataloage și inventarii ale prezențelor la cursuri, este unul extrem de vioi și liber. Cursurile se țin de multe ori în muzee, parcuri naturale, grădini botanice ori zoologice, iar cunoștințele tinerilor sunt imense, expuse foarte lejer, cu lux de amănunte, cu satisfacția trecutului propriu, cu demnitatea originilor personale. Din povestirea ‘Diploma de doctor’ aflăm – prin teoria celor patru sferturi – despre ce reprezintă o teză de doctorat. La Sorbona, în perioada interbelică, se spunea că, pentru a ajunge un bun specialist, trebuie să citești cel puțin un sfert din tot ce s-a scris mai de seamă în specialitatea în care vrei să te perfecționezi; să reții un sfert din tot ce ai citit, să înțelegi un sfert din ce ai citit și să aplici apoi un sfert din tot cei ai înțeles. Pare ușor, dar la ultimul sfert ajung foarte puțini. Povestirile ‘Maestrul Ion Irimescu la Fălticeni’ și ‘Un prieten’ revelează viața a doi mari artiști: omul cel mai emblematic al Fălticeniului contemporan, maestrul Ion Irimescu, și scriitorul Eugen Dimitriu, basarabeanul. Prima din povestiri dezvăluie cum a obținut Ion Irimescu spațiul în care se află astăzi Muzeul ‘Ion Irimescu’, acceptând să sculpteze busturile ‘conducătorilor iubiți’. Din scrierile lui Eugen Dimitriu aflăm că ‘cei mai mari cărturari ai Franței contemporane, Eugen Ionescu și Emil Cioran, vorbeau zilnic la telefon un sfert de oră, în… română. Dacă-i adăugăm pe Ștefan Lupașcu, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Horia Stamatin, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca sau Constantin Cazaban, Apusul trebuie să admită că monștrii sacri ai culturii franceze actuale provin dintr-o țară latină, creștină de două milenii, intrată de mult în Europa prin Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Nicolae Paulescu, Nae Ionescu, Constantin Noica, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, George Enescu, Constantin Brăiloiu sau George Brătianu’ (‘Cazabanii. O cronică de familie’, Editura Monitorul Oficial, București, 2004, p. 148). În zece pagini este relatată tristețea bătrânului profesor de istorie-geografie Stransky, polonez refugiat de la Cernăuți, un profund cunoscător al istoriei Europei și nu numai, debusolat că niciunuia din vecinii săi nu-i pasă de el, temându-se că toți vor păți la fel dacă lumea merge tot așa. Aproape 50 de pagini sunt închinate fratelui dlui Mihai Iacobescu, cel numit Bițu, un om extrem de corect, principial, șef fidel – timp de patru decenii – al Secției Regionale de Drumuri Naționale, având sediul la Câmpulung Moldovenesc. “«Șeriful» din Catedrală” este Emilian Neda, un creștin foarte amabil care a dus familia Iacobescu într-un pelerinaj la Mănăstirea Șag, i-a omenit și au discutat istorie contemporană. ‘Erich Beck și Bucovina’ este un studiu care prezintă legătura septuagenarului neamț cu Bucovina și încununarea muncii lui cu privire la Istoria Bucovinei, prin conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității sucevene în anul 2003. Laudatio prezentat la acest eveniment a fost citit de prof. Mihai Iacobescu. Deși a avut studii de chimie și economie, deși a fost șef de birou la o societate de asigurări, director comercial la o firmă de construcții de mașini, coproprietar la o firmă de îmbrăcăminte, Erich Beck nu a fost împiedicat să adune și să realizeze ‘o amplă bibliografie pe probleme și pe ani, pe compartimentări științifice – geologie, geografie, etnografie, istorie, aspecte privitoare la toate domeniile vieții și activități umane, economie, finanțe, comerț, administrație, fenomene sociale, juridice, culturale, religioase, date și informații despre personalități și instituții ca, de pildă, școală, biserică, presă, societăți, partide etc.’ (p. 283). ‘Bucovina și mitul habsburgic’ prezintă – într-un studiu oficial și atent alcătuit – greutățile românilor în propria lor patrie ocupată de străini. ‘Țara e inundată de patroni străini, muncitori străini, arendași străini, funcționari străini, încât, fără exagerare, Bucovina face impresia unei colonii africane unde indigenii sunt cu desăvârșire sub ocrotirea acelora care au ocupat-o’ (din ziarul ‘Patria’, 29 aprilie 1898). Una peste alta, lucrarea ‘Însemnări din vacanță’ a universitarului sucevean Mihai Iacobescu – ocupat în ultimul timp cu formarea de doctori în științele istorice – este o împletire caldă de informații istorice și întâmplări frumoase de viață concretă, dezvăluiri ale secretelor propriei vieți și a celor apropiați, dar și o impresionantă lecție de umanism istoric, în care se inspiră o bogată informație și care expiră cultură fundamentală cu aspect enciclopedic. Pr. FLORIN GRIGORESCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: