Eminescu la el acasă

În aula Colegiului Național ‘Mihai Eminescu’ Suceava, ieri a avut loc Cercul Pedagogic al catedrei de limba română
 

În concordanță cu numele colegiului și cu disciplina în cadrul căreia a avut loc activitatea, tema aleasă a purtat numele de ‘Național și universal în creația lui Eminescu’. Dorind să promoveze colaborarea profesor-elev și să scoată în evidență viziunile originale pe care elevii de la diferite profile le au asupra creației eminesciene, o mare parte dintre materiale au fost realizate și prezentate de către aceștia. Activitatea a fost deschisă de dna director adjunct Eugenia Paicu, care a prezentat desfășurătorul manifestării. Apoi a urmat Andrei Adoamnei, elev în clasa a XII-a C, la profilul matematică-informatică, autorul softului educațional realizat pe platforma E-learning, în care au fost incluse toate proiectele. Prezentarea a fost interactivă, având în vedere că o parte din profesori s-au arătat realmente interesați de utilitățile acestui soft. În continuare vom omite alte detalii tehnice și vom vorbi despre o parte din materialele prezentate, care au oglindit un Eminescu al nostru, al tinerilor, un Eminescu romantic, dar realist, un Eminescu îndrăgostit, dar totodată misogin. În fața unui auditoriu atât de larg și totodată pretențios, începutul este cum nu se poate mai important. Clasicul ‘captatio benevolentiae’ a luat forma unui clip realizat de Andrei Palaghianu, Paula Buta și Abel Moloce, elevi ai clasei a XI-a C, de la profilul filologie-jurnalism, intitulat ‘În căutarea lui Eminescu’. Deși conține imagini din Ipotești, sat în care marele nostru poet și-a petrecut o bună parte din viață, concluzia realizatorilor a fost că Eminescu sălășluiește în sufletul fiecărui cititor. Au urmat elevele clasei a XII-a D Andreea Nedelcu și Mihoc Florina, care au dezbătut caracterul de poem luciferic al poeziei de căpătâi a poetului, ‘Luceafărul’. Miturile fundamentale ale creației eminesciene, sub interpretarea criticului Eugen Simion, au luat forma unui colaj de imagini, muzică și versuri în lectura unor actori celebri. Materialul a fost realizat tot de o elevă a clasei a XI-a C, Adelina Moroșan. De asemenea, în cadrul cercului s-a dezbătut poziția lui Eminescu față de femeie și influența filosofiei schopenhauriene în acest context. Partea feminină a fost reprezentată de eleva Lazurcă Dana, din clasa a XI-a E, în timp ce cauza geniului a fost apărată cu strășnicie de colegul ei. O altă întrebare la care elevii s-au arătat dornici să răspundă a fost dacă poeziile eminesciene sunt sau nu traductibile. Răspunsul, oferit de eleva Mădălina Sacaliuc, clasa a XI-a D, este DA, însă doar în parte, deoarece adevărata esență a artei eminesciene, precum cântecul unei privighetori, este imposibil de reprodus. Au mai fost abordate teme precum atitudinea contemplativă (proiectul intitulat ‘Odă în metru antic’, realizat de elevii Cazacu Daniel, Oniciuc Victor și Niculescu Rareș) și Eminescu în fiecare dintre noi (proiect realizat de elevele P. Carmina și C. Alexandra, clasa a XII-a E). Elevii clasei a X-a C, deși mai puțin familiarizați cu creația lui Mihai Eminescu decât cei mai mari, au avut originala idee de a compune o poveste de dragoste având la bază cele mai cunoscute poezii ale poetului. Camelia Maxim, Verciuc Irina, Mutescu Irina, Oproaea Larisa și Mutescu Voichița au folosit desenele proprii și imaginația specifică unor filologi pentru a da viață unei povești caracteristic eminesciene. Alte eleve ale clasei a X-a C, în virtutea profilului jurnalism-relații publice la care învață, au realizat un ziar pe teme eminesciene. Din acest ziar însă, a fost prezentat doar interviul realizat de Maria Aurora Clement, un interviu inedit cu poetul. Vă întrebați cum este posibil? Simplu: Mihai Eminescu ne răspunde de dincolo prin poeziile sale. Întrebat cum vede femeia din ziua de astăzi, el răspunde: ‘Azi adeseori femeia, ca și lumea, e o școală, Unde-nveți numai durere, înjosire și spoială’. La încheierea interviului, Maria spune cu nonșalanță: ‘Vă mulțumesc că sunteți un om mut, de la care mă pot servi singură cu toate răspunsurile!’. Nu suntem încă la curent cu opiniile asistenței, însă nouă, ca elevi, ne-a făcut plăcere să luăm parte la o activitate de amploare, care totuși s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată. Am avut ocazia să învățăm unii de la ceilalți și, pentru o zi, l-am coborât pe Eminescu de pe piedestal, l-am simțit mai aproape de noi. (ADELINA MOROȘAN și ANDREI PALAGHIANU, clasa a XI-a C, CN Mihai Eminescu)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: