Taxarea pământului nelucrat, „jecmănire nerușinată a țăranului român”

> La o pensie minimă de 350 de lei/lună, un agricultor cu mai multe hectare de pământ va trebui să se împrumute la CAR doar pentru a plăti amenzile date de Guvernul Boc
 

Organizația Județeană Suceava a Partidului România Mare protestează față de intenția guvernanților de a-i „taxa” pe agricultorii care își lasă terenurile nelucrate. Vicepreședintele Aurel Jescu a declarat ieri, într-o conferință de presă, că după ce „guvernarea portocalie” a tăiat de la toate categoriile sociale, acum nu le-a mai rămas decât să se năpustească și asupra țăranilor. „Am văzut la televizor un secretar de stat de la Ministerul Agriculturii care a ieșit cu pieptul în față și a spus că pentru fiecare hectar de pământ nelucrat se aplică o amendă de 4 milioane de lei vechi. Până acum, acești guvernanți au luat bani de peste tot de unde s-a putut, de la învățământ, sănătate, femei, copii, militari, iar cum au găsit nerușinata metodă să-i jecmănească și pe țărani”, relevă viceliderul PRM Suceava. El arată că în România există 4 milioane de hectare de teren agricol abandonat, cauza nefiind lipsa de preocupare, ci faptul că proprietarii nu au bani pentru a-l lucra. Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PRM cere guvernaților să vină cu soluții pentru sprijinirea agricultorilor și nu cu sancțiuni pecuniare care să îi sărăcească pe săteni și mai mult. Jescu susține că persoanele care au mai rămas la țară sunt bunicii și părinții noștri, oameni în vârstă care nu mai au putere să muncească pământul. Toate acestea în condițiile în care prețul motorinei necesare la arat va crește până la 7 lei/litru, în timp ce un litru de lapte este plătit doar cu 50 de bani. „Am putea înființa înapoi CAP sau IAS, dar cine să mai lucreze? Lumea la țară mai ține încă porci și păsări, însă nu știu până când, pentru că nu se mai poate. În timp ce o sticlă de apă minerală se vinde cu 2 lei, procesatorii plătesc pe un litru de lapte 50 de bani, iar subvenții de la stat nu se mai dau. Cu ce a fost ajutată agricultura în 21 de ani? Ori se mai poate face agricultură în România cu 7 lei litrul de motorină?”, se întreabă retoric vicepreședintele PRM. Aurel Jescu a încheiat atrăgând atenția că, la o pensie minimă de 350 de lei/lună, un agricultor cu mai multe hectare de pământ va trebui să se împrumute la CAR doar pentru a plăti amenzile date de Guvernul Boc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: