În contracurent

Ce știu N. Sarkozy & Frau Merkel și uităm noi

Vetoul franco-german la intrarea în spațiul Schengen era previzibil. De mult apăreau în presa occidentală informații despre fundătura în care a intrat România din cauza unor lideri bolnavi de putere. Ca pe vremuri, propagandiști cinici fac din negru alb, mimează austeritatea prin „atât ne putem permite”, dar pe din dos bugetul public e risipit discreționar pe clientelă, bunuri de lux și huzur. Politică de pradă fără opreliști.
 

Ca francez, german, englez nu e nevoie decât să cauți pe Net ca să afli ce se întâmplă cu românul că „înapoi tot dă ca racul”, vorba poetului. Pentru că spațiul public cu greu mai poate fi controlat, iată ce pot ei afla: – oricine putea număra votanții intrați la secția ambasadei din Paris ori în alte locații și să afle apoi numărul buletinelor pro Băsescu, iar concluzia ar fi demolatoare pentru cariera actualului ministru de externe, dar și a celorlalți organizatori, răsplătiți apoi cu sinecuri grase; – în nicio altă țară nu s-a dat cetățenie contra voturi ca în cazul moldovenilor – ambele situații anulând legitimitatea celui de-al doilea mandat prezidențial; niciunde în civilizație nu se câștigă voturi contra plic, mici, bere, ulei, purcei… Cetățeni străini și români au văzut, au făcut filme, poze postate ici-colo. Sunt însoțite de mărturii, declarații, dosare în instanță. Fără vreun efect. Obișnuiți cu legile, nici francezii, nici germanii, nici înalții comisari europeni nu pot numi un asemenea regim ca democratic; – despre corupția fără corupți sunt cele mai multe date: principalele rute pentru emigranți clandestini, droguri, export de carne vie tranzitează România, tiruri întregi cu țigări și alcool de contrabandă conduse la destinație cu girofarul, containere cu asemenea produse păzite în porturi de organul legii, mita cerută firmelor intrate pe piața investițiilor (Vinci-Comarnic), contracte fără licitații ori cu licitații trucate, favorizarea firmelor ALRO, ArcelorMittal la prețul energiei etc., tolerarea neplății dărilor la stat a clientelei de partid, ceea ce a băgat țara în sărăcie lucie, acuzații grave asupra implicării în exportul ilegal de arme spre zone conflictuale. Din cauza lor au pierit 9 căști albastre franceze pentru menținerea păcii în Africa… – atacuri permanente la instituțiile democrației, încălcarea Constituției și a legilor la cel mai înalt nivel, alcătuirea unei majorități parlamentare prin achiziția ca la piață de deputați și senatori ai opoziției, momiți cu bani (pentru colegii!), posturi, funcții și grade de generali, fraude clare la numărătoarea voturilor în Camera Deputaților, conturbarea dreptului parlamentar de a vota o lege, sau votarea la indicația superiorului, ocolirea discuțiilor în plen asupra legilor prin asumarea răspunderii guvernamentale, control politic asupra actului de justiție… – CV-ul insultător al unor înalți demnitari: foști tâmplari, tinichigii auto, fochiști, chelneri, dresori de câini, înalt școliți de la distanță după accederea în funcții, bișnițari, interlopi, mulți cu dosare penale. Își dau arama pe față la televizor, unde nu sunt în stare să lege două vorbe, având nevoie de sufleuri, SMS-uri, promptere. Incompetența crasă se vede în actul de guvernare. La noi va fi mergând descurcăreala, dar la ei nu. – politizarea funcțiilor, a posturilor, mai dihai ca înainte de ’89, promovarea doar a valorilor partidului conducător, nicidecum a meritelor, a competențelor, principalul motiv al crizei românești; Întrucât autoritățile statului n-au catadicsit să demonstreze contrariul informațiilor de mai sus, cei doi lideri nu vor ca tentaculele corupției românești să se întindă și asupra UE. Nimeni nu le poate garanta că șmecheria noastră tipică nu le va infesta viața politică și economică. Au avut deja o mostră chiar în PE când răspunsul negativ la petiția jurnaliștilor români încondeiați ca vulnerabilități în Strategia națională de apărare a obținut 16 voturi, deși comisia avea doar 12 membri!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI