Mihai Sultana Vicol: „un om periculos”

Un nou volum de versuri semnat Mihai Sultana Vicol, al 11-lea (așadar, este vorba doar despre cele de versuri), a apărut recent (l-am primit, „cald”, din tiparniță, duminică seara) la Editura Opera Magna din Iași, a lui Vasilian Doboș: „Risc pe cont propriu”.
 

La acestea se adaugă încă 8 de publicistică. Proaspătul volum de versuri, apărut la 32 de ani de la volumul de debut, se va lansa astăzi, la Bârlad, orașul dinspre care, cu ani în urmă, autorul a urcat, spre a face literatură și presă, spre Suceava. …Un volum a cărui „teză” poetul și-o asumă pe de-a întregul (cum altfel?), apărut cu sprijinul financiar al fiicei Irina și cu îndemnurile, transcrise ca motto, dinspre Mihai Eminescu („Căci pământul e-un cadavru și istoria necrolog”) și Adrian Păunescu („V-am spus că sunt un om periculos/ Și nu mi-ați luat avertismentele în seamă”). De altfel, așa cum îl știu cei care nu-i întorc spatele, M.S. Vicol vrea să fie/ să pară „un om periculos”, el scriind adesea polemic, vitriolant, solicitând replici (…nu neapărat în versuri) care vin sau nu vin. El anticipează că „De teamă că vorba mea-i ca o secure/ voi mă vreți orb, mut și surd// Mă vreți bătut în piroane, răstignit” și nu așteaptă să strige lumii ceea ce numește „trădare”, fie că strigătul pornește înainte sau după (răstignire). Dincolo de mode, modele, de mici pariuri pseudoliterare care, adesea, urmăresc câștigurile de mâine și poimâine (stipendii, slujbe la stat ori la partid, burse, onoarea unui târg care te îngroapă imediat ce te onorează etc.), M.S. Vicol se străduiește a scrie o poezie cu mesaj social (pe care cei mai simțitori sau de cine știe ce păzitori îl traduc drept politic). Îi scrie o „jalbă” chiar și președintelui țării (actuală acum, dar și cine știe când va mai fi recitită). Poate că, îmi spun, nu neapărat pentru el, președintele, ci pentru cei care-i păzesc liniștea și degrabă or băga-o sub un preș. Spre final, și „Versuri dintr-un caiet liniat de matematică 1971”. Inclusiv de dragoste: „O, te-aș iubi până în zori/ de n-aș auzi în streașina lunii/ cum cântă cocoșii” („Dorința”, p. 68).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: