Lucrarea efectuată „de pământ și soare” în manuscrisele lui Eminescu (I)

Procesul biochimic fundamental din natură este reprezentat de fotosinteză, pe care Eminescu l-a definit într-un mod original, dar corect din punct de vedere științific: …„Organismul e o transpunere a lucrării efectuate de pământ și soare, care se transformă în lucrare a plantelor, iar mai târziu în una organică superioară”…
 

Această lucrare efectuată „de pământ și soare” este un fenomen natural cu rol de adevărată punte de legătură între cele două lumi: lumea materiei fără viață (abiotică) și lumea vie (biotică). Substanțele anorganice din sol și dioxidul de carbon din aerul atmosferic ajunse în structuri complexe și speciale din celulele frunzelor – cloro-plastele –, împreună cu energia luminii produc substanțele organice. Hrana și energia necesare creșterii și înmulțirii organismelor vii nu pot exista decât dacă plantele verzi absorb și utilizează aceste rezerve pentru producerea de zaharuri. Plantele verzi sunt singurele ființe capabile să desfășoare acest proces de foto-sinteză, având un rol esențial pentru întreținerea vieții. Compușii rezultați în urma acestui proces asigură hrana tuturor viețuitoarelor și, în același timp, asigură oxigenul necesar în aerul atmosferic – condiție a existenței vieții. Prin urmare, sursa de energie pentru viață pornește de la soare. Prin proporții și prin sursele participante, fotosinteza este un fenomen natural cu dimensiuni cosmice. Sunt definite și organismele-plante, animalele și omul: …”Orice om reprezintă o putere și o direcție de mișcare”. Interesante sunt și concluziile poetului privind sursa energiei din organism, unitatea funcțională a organismului uman și aspectele esențiale din ființa omenească. Căldura organismului uman provine din alimente ca urmare a proceselor de catabolism, procese definite prin termeni precum „ardere” și „combustiune” etc. Parcurgând cu atenție textele privind științele naturii din „Fragmentarium”, găsim și explicația proceselor care produc căldura din organismul uman. Integral, textul se prezintă astfel: „Materialele organice din corp nu ard, se-nțelege nu ard complet, ci până la un oarecare grad de combustiune egal cu căldura și puterea mecanică ce-o produce… Căldura aceasta e în fiecare moment – ca rezultantă – egală cu temperatura noastră constantă, adică cu 36 C”… Cu o riguroasă succesiune și intensitate, procesele biologice întrețin caracteristica fiziologică a organismului–homeotermia. Această căldură „care se produce în noi mereu aceeași, deci constantă” se exprimă, în condiții normale, pe termometru, în cele 36 grade C. Tot ceea ce se întâmplă în afara organismului ca factor sau mișcare, precum sunetul, lumina, „adaugă această temperatură c-o picătură de mișcare în plus. Numaidecât acea pică-tură se varsă pe altă parte sub formă de senzațiune”. Pentru „dispoziția sufletească” a oamenilor, dispoziție întreținută tot prin arderi interne, Eminescu are explicații pe baza cărora a ajuns la concluzia că… „omul este aceea ce se numește treaz”. Omul nu este și nu poate fi izolat de mediul de viață – mediul biotic și abiotic (mediu cu viață și fără viață) –, ci re-prezintă o componentă esențială a ecosistemelor. Acest adevăr este consemnat de poet prin sublinierea proceselor de interiorizare a lumii exterioare omului care se face prin receptori specifici – organele de simț. Este atent subliniată specificitatea acestor procese de interiorizare. „Simțurile sunt menite să măsoare, să specifice stimuli reali. Construcția oricărui organ sensorial, unitatea diversității unor astfel de organe concordă cu construcția lumii. Pentru fiecare simț avem, pe fiecare tărâm al naturii, ceva specific”… Interdependențele, conexiunile și unitatea fiziologică a organismului sunt surprinse în exprimarea: „Orice organ se desvoltă unilateral, n-o poate face decât în socoteala altui organ. Memoria se desvoltă în socoteala judecății, judecata în socoteala memoriei – când amândouă se află unite avem a face cu un geniu”… Interesantă și profundă este definirea vieții drept „o sumă de puteri, c-o singură direcție de mișcare, împărțită printr-un timp care crește-n infinit”… Acesta este răspunsul lui Eminescu la întrebarea „Ce este viața?”, întrebare pe care poetul a înscris-o în una din numeroasele sale manu-scrise. Explicațiile în textele poetului Mihai Eminescu se mențin în limitele adevărului biologic, însă exprimarea capătă, cum era și firesc, formulări poetice și filozofice. În realitate, ne aflăm în fața unui tratat de filozofie a biologiei generale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: