De vorbă cu domnul profesor Constantin Popa

În dinastia dăscălicească a Fălticenilor, profesorul Constantin Popa are o identitate proprie, recunoscută și verificată în timp. Potențialul intelectual i-a rămas la fel de verde ca în tinerețe. Îl întâlnesc aproape zilnic, la aceleași ore și pe același traseu, în tovărășia unor colegi de generație, vădind aceleași calități comunicaționale.
 

Viața ne-a înnodat destinele și căile profesionale. Trebuie să mărturisesc prezența în patrimoniul meu afectiv din perioada școlară a trei evangheliști: regretatul profesor Gh. Crețu, profesorul C. Popa și doamna profesoară Magdalena Chira (în ordinea legăturii catedră-bancă). Este o certitudine că, devenindu-le în timp companion, mă înscriu și eu ca un modest discipol în aceeași condică sentimentală, preluând ștafeta la schimbarea gărzii în Liceul „Nicu Gane”. Am prețuit tranșeele minții acestor oameni de rectitudine morală, încercând să acționez în conformitate cu algoritmul implantat de Domniile lor. Domnul profesor Popa este un model pe baza căruia îți poți construi viața profesională. Într-o lume cu decidenți și acceptanți, domnul profesor se orientează constant după Steaua polară, nefăcând rabat circumstanțelor. A fost și rămâne profesor de elită, convins de afirmația lui Rutheford: „singura știință adevărată este fizica”. Îmi permit să-l readuc în atenție prin câteva banale întrebări ce reconstituie profilul profesorului meu. – De unde și când ați pornit în viață? – Am văzut lumina zilei în Vămeni, comuna Dolhasca, la data de 5 mai 1929. Părinții mei, Apopei Dumitru și Aneta, au avut șase copii. Tatăl a fost învățător și mama casnică. Starea materială bună le-a permis să ne poarte la școli, învățându-ne ce înseamnă munca și cum să depășim greutățile vieții. – Relatați câteva date din începutul itinerarului școlar. – Școala primară am urmat-o la Vămeni și Dolheștii Mici în perioada 1936-1942, simțind din plin amenințarea războiului și a unor vremuri tulburi. În continuare, vremurile de restriște mi-au purtat pașii spre Liceul „Nicu Gane”, pe care l-am frecventat între anii 1942-1950. Copilăria și adolescența mi-au stat sub semnul neliniștii: refugiu, schimbare de regim, cote, nedreptăți pentru părinții mei trecuți la chiaburi, fapt pentru care am continuat studiile superioare mai târziu. – Știu că sunteți absolvent al aceleiași universități de prestigiu la care am studiat și eu. Cum era facultatea în timpul studenției dvs.? – Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași era visul oricărui absolvent de liceu. Situația materială a familiei devenise precară. Învățam și munceam, dădeam meditații elevilor din diferite licee din Iași, munceam ca zilier în gară la încărcatul vagoanelor, fără a primi vreun ajutor social de la stat, deși aveam rezultate bune și foarte bune la învățătură. În aceste condiții grele, am absolvit facultatea, cu diplomă de stat, în 1958. – Unde ați primit „botezul” profesoratului? – La Trușești, ca profesor de fizică între anii 1958–1960, la Școala Medie abia înființată. De aici, m-am transferat la liceul în care m-am format ca elev, destinul meu profesional contopindu-se cu cel al Liceului „Nicu Gane” timp de 31 de ani. Dacă mai adaug la aceștia și cei 8 ani cât am fost elev, iată că sunt aproape 40 de ani. De altfel, și acum când vorbesc cu tine, mă simt făcând parte tot din corpul profesoral de la Nicu Gane. – De la amintirile din viața de școală, v-aș ruga să treceți la amintirile de la catedră. Cât timp ați profesat și care vă sunt, în mare, rezultatele din palmares în propria formare, în formarea elevilor și în asigurarea bazei materiale? – Nu mă simt la capătul unui drum ci, din contra, doar continui drumul. Aici am dat tot, prin exemplu de muncă. Am crescut profesional, mi-am dat gradele didactice (definitivat în 1964, gradul II în 1969 și gradul I în 1974), m-am format ca metodist, îndrumându-i și pe alți profesori din localitate sau județ pentru a stăpâni meseria didactică și pentru a deveni performeri. Sunt mulțumit că am avut puterea și energia necesară pentru a înființa trei laboratoare de fizică: unul la Trușești și două la „Nicu Gane”. Mă bucur că am avut privilegiul de a înființa o clasă cu profil de fizică în anul școlar 1971–1972 cu aprobarea Inspectoratului Școlar Suceava și a Ministerului Învățământului. Am fost responsabil al cercului pedagogic al profesorilor de fizică la nivel local, raional sau județean, am fost cooptat ca profesor în comisii de concurs pentru fixare pe posturi în licee sau gimnazii sau chiar pentru acordarea gradului I, în centrul universitar Iași. Ca metodist, am efectuat numeroase inspecții profesorilor de fizică din județ în vederea obținerii gradelor didactice. Am fost președinte sau vicepreședinte la examenele de bacalaureat sau admitere, membru în comisiile pentru olimpiadele locale, județene sau naționale. Am participat activ la simpozioane de specialitate la Suceava, Iași, Galați, Sibiu sau București. La concursuri și olimpiade am pregătit elevi care au fost premiați: Gaftea Liviu, Alexiu Dumitru, Hobincu Simona, Lungu Dan, Astărăstoaie Vasile, Radu Vasile, Olaru Dumitru, Ieray Iulian, Rotaru Corneliu, Jora Liliana, Manolache Florin etc. Nu pot trece nici peste munca de organizare a laboratoarelor și de efectuare a experiențelor și experimentelor. Toate m-au solicitat, dar mi-au adus și satisfacții profesionale. – Recunosc, domnule profesor, ca fost învățăcel, că ne plăceau în mod deosebit orele de laborator. De aceea, ne-a bucurat denumirea, de către conducerea liceului, în 2004, a laboratorul de fizică „Constantin Popa”. Cunoșteam activismul dvs., prezența pe baricadele școlii, ale localității, ale județului. Ce-ați mai putea adăuga? – Multe, multe. În primul rând, vocația. Munca făcută cu seriozitate și plăcere. Continuitatea în preocupări. – De altfel, personalitatea dvs. s-a completat cu cea a neobositului autor de carte dedicată îndrumării elevilor pentru înțelegerea fizicii. Ar fi un nonsens să le reamintesc, pentru că au intrat în conștiința publică. Și totuși, ce ne mai puteți spune privitor la ele și, eventual, la alte proiecte de carte didactică? – „Îndrumătorul metodic de fizică în rezolvarea unor probleme, nivel liceal”, două volume, 750 pag. și „Compendiu de fizică, nivel preuniversitar” au fost bine primite, dovedindu-și utilitatea. – Și eu le folosesc și le recomand elevilor ca auxiliare în rezolvarea problemelor și înțelegerea terminologiei specifice. O chestiune gingașă: să vorbim și de recompense de-a lungul carierei. – Principala recompensă este că am rămas în memoria atâtor generații, că întâlnesc foști elevi care-și amintesc de orele de fizică. Apoi insignele și titlurile de Fruntaș, Profesor evidențiat, Medalia Muncii. – Dar de recompensele din ultimii ani? – Mă onorează titlul de Cetățean de onoare al municipiului Fălticeni, primit de la Consiliul Local al urbei în 2007 și Diploma de excelență din partea Colegiului Național „Nicu Gane” la 140 de ani ai acestui așezământ de cultură. La capătul acestei discuții, afirmația altui om de știință vi se potrivește: „Fizica este o știință milenară, dar totuși mereu tânără și plină de surprize”. Să ne trăiți, domnule profesor, și să ne tot surprindeți plăcut! Depun această mărturie de fidelitate, prețuire și iubire, ca fost elev al domniei voastre. A consemnat cu recunoștință, SORIN GAFENCU, profesor de fizică, Colegiul Național „Nicu Gane”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: