„Modul acesta de lucru al lui Gheorghe Flutur, ca vătaf al județului, nu mai poate continua”

Întrucât nu a supus consultării proiectul de hotărâre de repartizare a sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale, „se poate spune că Gheorghe Flutur a pus pumnul în gură cetățenilor județului Suceava”, consideră Cătălin Nechifor, liderul județean al PSD
 

Social-democrații suceveni vor ataca în instanța de contencios administrativ hotărârea CJ Suceava de miercuri, prin care au fost repartizate sumele pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2011. Potrivit liderului PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, nu au fost respectate prevederile legale de convocare a ședinței CJ, iar distribuirea sumelor a fost făcută doar pe criterii politice. „Modul acesta de lucru al lui Gheorghe Flutur, ca vătaf al județului, nu mai poate continua”, a afirmat Nechifor. Președintele PSD Suceava a declarat că modul în care s-a adoptat această hotărâre este „un precedent periculos” pentru democrația din județul Suceava, explicând că o hotărâre de o asemenea importanță, prin care se distribuie sumele defalcate din TVA și cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor localităților județului, a fost adoptată într-o ședință extraordinară și fără respectarea termenelor de consultare publică. El a arătat că, potrivit legislației, ședințele extraordinare se convoacă doar în situații de catastrofă sau pentru apărarea liniștii și ordinii publice, iar un proiect de genul celui adoptat miercuri trebuie să aibă un caracter de consultare publică și că trebuie acceptate propuneri de modificare venite din rândul populației sau partidelor de opoziție. „Pentru că nu a supus acest proiect de hotărâre consultării se poate spune că Gheorghe Flutur a pus pumnul în gură cetățenilor județului Suceava”, a declarat președintele PSD Suceava. Nechifor a mai spus că din sumele de bani distribuite prin hotărâre de CJ Suceava, 73% din fonduri au fost îndreptate spre localități cu primari PD-L, în condițiile în care acest partid deține 46% dintre primari, iar spre localitățile cu primari PSD au fost îndreptate 16% din fonduri, în condițiile în care PSD are 43% dintre primari, iar spre localitățile cu primari PNL – 11% din fonduri, liberalii având 16% dintre primari. „Vom cere președintelui CJ Suceava, în baza legii accesului la informațiile de interes public, să prezinte criteriile în baza cărora s-a făcut această distribuire”, a spus Nechifor. Președintele PSD Suceava consideră că, în loc să aprobe o hotărâre de echilibrare a bugetelor localităților, consilierii județeni PD-L au votat pentru dezechilibrarea bugetelor localităților cu primari din opoziție. El a mai arătat că PSD Suceava va depune o plângere prealabilă pentru revocarea acestei hotărâri, iar apoi va solicita instanței de contencios administrativ anularea hotărârii, cerând totodată suspendarea ei până la o decizie definitivă. Liderul consilierilor județeni PSD Suceava, Gheorghe Iacob, a spus la rândul său că, prin modul în care s-a realizat distribuirea acestor fonduri spre localități, se dovedește că Gheorghe Flutur a început campania electorală. El a arătat că aleșii PSD din CJ Suceava nu se vor mai prezenta la ședințe dacă acestea nu sunt convocate regulamentar, cu respectarea tuturor termenelor prevăzute în legislație. „În doi ani și jumătate, doar patru sau cinci ședințe au fost convocate regulamentar, inclusiv ședințele ordinare”, a spus Iacob, care a adăugat că PSD va fi în grevă administrativă în CJ Suceava atât timp cât Gheorghe Flutur nu înțelege să respecte legislația. Consilierii județeni PSD și PNL au părăsit, miercuri, sala de ședințe a CJ Suceava la votarea acestei hotărâri care a fost adoptată doar cu voturile consilierilor județeni PD-L.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: