Din ghearele morții

Supraponderal salvat de două ori de SMURD Vatra Dornei

Acesta, un om obișnuit, fără niciun fel de pile, a fost transportat, în final, cu elicopterul, la Iași > De menționat că, grație doctorului Raed Arafat, artizanul înființării și funcționării SMURD în România, orice caz mai deosebit este raportat în timp real centrelor de telemedicină din principalele orașe ale țării, ai căror medici specialiști pot decide deplasări de urgență ale celor aflați în nevoie, chiar și cu elicopterul
 

În data de 4 ianuarie a.c., la ora 12.11, echipajul SMURD Vatra Dornei a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat la un pacient în vârstă de 67 de ani, Vasile Dorneanu, localnic. Acesta se afla căzut în stradă (strada Unirii din localitate), în stare de inconștiență. Ajuns la fața locului, echipajul SMURD a monitorizat pacientul, intrat în stop cardio-respirator, și a executat manevre de resuscitare. Totodată, pe tot parcursul misiunii, echipajele SMURD au transmis date referitoare la starea bărbatului la Centrul de Telemedicină Iași. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Vatra Dornei, concomitent cu executarea manevrelor de resuscitare și administrarea a 3 șocuri electrice, în urma analizei defibrilatorului semiautomat. La ora 12,30, bolnavul, care prezenta puls și respira, a fost predat cadrelor medicale de la Compartimentul Primiri Urgențe al spitalului din localitate. La ora 14.45, echipajul SMURD Vatra Dornei a fost solicitat de Centrul de Tele-medicină Iași să intervină pentru a-l prelua de la spital până la elicopterul SMURD (trimis de la Iași). De asemenea, s-au mai solicitat și forțe de la Detașamentul de pompieri din localitate, pentru transport, deoarece pacientul era supraponderal. Elicopterul SMURD l-a preluat și transportat la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, informează purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava, lt. Ioana Istrati. Potrivit medicilor de acolo, ieri după-amiază, acesta se afla în afara oricărui pericol. De reținut că pacientul a cărui viață a fost salvată nu este decât un om simplu, obișnuit, că nu are niciun fel de pile și că, grație doctorului Raed Arafat, artizanul înființării și funcționării SMURD în România, orice caz mai deosebit este raportat în timp real centrelor de telemedicină din principalele orașe ale țării, ai căror medici specialiști pot decide deplasări de urgență ale celor aflați în nevoie, chiar și cu elicopterul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: