Începând de ieri

Primăria orașului Cajvana are contul din Trezorerie blocat

Trezoreria Suceava a blocat, ieri, contul primăriei orașului Cajvana. Anunțul a fost făcut de șeful Direcției de Finanțe, Petrică Ropotă, care a declarat că măsura a fost luată din cauză că Primăria Cajvana nu a depus la DGFP Hotărârea Consiliului Local cu privire la diminuarea cu 40.000 de lei a finanțării cheltuielilor de personal din învățământ.
 

El a spus că banii au fost tăiați din sumele defalcate din TVA. „Am aprobat astăzi (n.n. ieri ) sistarea alimentării cu cote, respectiv sume defalcate din TVA pentru orașul Cajvana”, a declarat șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice, Petrică Ropotă. Primăria Cajvana este singura din județ care nu a depus la DGFP bugetul diminuat în conformitate cu prevederile legale. Într-o situație asemănătoare s-a aflat până acum două zile și primăria comunei Vulturești, care a depus însă bugetul rectificat aprobat de CL în timp util, evitând astfel blocarea contului din Trezorerie. Dacă nu-și va rezolva problemele cu DGFP, Primăria Cajvana riscă, printre altele, să nu poată plăti salariile angajaților pe care-i are, inclusiv ale cadrelor didactice care-și desfășoară activitatea în acest oraș. Ambele localități au primari social-democrați.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI